Mai multe state recomandă Moldovei să-și îmbunătățească sectorul justiției pentru a contribui la o mai bună respectare a drepturilor omului. La fel, Moldovei i se recomandă să depună eforturi pentru combaterea violenței în familie și să promoveze mai intens la nivel național politicile egalității de gen și cele anti-discriminare. Sugestiile sunt cuprinse în Raportul evaluării periodice universale a respectării drepturilor omului în Republica Moldova, adoptat la sesiunea a 34-a a Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, transmite IPN.
În sesiunea actuală s-a analizat modul în care Republica Moldova respectă drepturile omului, precum și modul în care statul respectă acordurile internaționale pe care și-a luat angajamentul să le implementeze. Documentele analizate au fost transmise de Moldova în 2016, iar delegația țării a răspuns la întrebările formulate de diverse state pe 8 noiembrie 2016.
Germania a notat că sectorul justiției încă nu este în concordanță cu standardele internaționale, iar Ucraina a comentat pe marginea consolidării legislației în ceea ce privește combaterea torturii și a subliniat că, pentru a promova drepturile omului, este crucială asigurarea unui sistem al justiției independent.
Federația Rusă a notat că minoritățile naționale sunt reprezentate inadecvat în structurile guvernamentale moldovenești și s-a arătat îngrijorată de tendința de a diminua rolul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică.
Spania a felicitat Moldova pentru progresele înregistrate în promovare drepturilor omului, dar s-a arătat îngrijorată de lipsa voinței politice pentru combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Croația a încurajat Guvernul de la Chișinău să implice societatea civilă în promovarea și apărarea drepturilor grupurilor vulnerabile de persoane, incluzând drepturile persoanelor cu dizabilități.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, Raportul Republicii Moldova pentru al doilea ciclul al Evaluării Periodice Universale (Universal Periodic Review/UPR), aprobat pe 16 martie, recomandă consolidarea capacităților țării pentru protejarea drepturilor omului și asigurarea acestora pentru copii, minoritățile naționale și persoanele cu dizabilități. Moldova ar trebui să reglementeze raporturile de muncă ale cetățenilor migranți prin aderarea la unele instrumente internaționale. Eliminarea torturii, a relelor tratamente, îmbunătățirea condițiilor de detenție, accesul la justiție și eradicarea fenomenului corupției – sunt printre elementele esențiale din raport.
Ministerul Justiției menționează că toate recomandările și observațiile primite de Republica Moldova din partea structurilor de monitorizare ale CoE și ONU vor fi incluse în Planul Național de Acțiuni în Domeniul Drepturilor Omului 2017-2020.
Raportul evaluării periodice universale este un mecanism unic de revizuire a progresului în domeniul drepturilor omului în toate cele 193 state membre ONU, instituit în anul 2006 de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și are loc o dată la 4,5 ani. Prima examinare a Republicii Moldova în cadrul acestui mecanism a avut loc în anul 2011.