Republica Polonă întotdeauna a fost și continuă să fie un partener de încredere, declarație

Republica Polonă întotdeauna a fost și continuă să fie un partener de încredere, atât pe plan bilateral, cât și în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, fiind unul dintre statele inițiatoare ale Parteneriatului Estic. Mai mult ca atât, sprijinul financiar polonez din cadrul programului de asistență pentru dezvoltare reprezintă un suport real pentru continuarea reformelor interne de modernizare a țării. Declarațiile în acest sens au fost făcute de către deputatul Chiril Moțpan, co-președinte al Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, după cea de-a VI-a Sesiune a Adunării, transmite IPN.

„Apreciem susținerea pe care a acordat-o Polonia în parcursul european al Republicii Moldova, dar și contribuția ei la implementarea politicilor de dezvoltare și reformelor în domenii cheie pentru Moldova, inclusiv în cele ca funcționarea administrațiilor publice locale, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, armonizarea cadrului legal la cel european etc.”, a menționat deputatul într-o conferință de presă.

Potrivit lui, la cea de-a șasea sesiune s-a reușit adoptarea unei declarații comune. Printre subiectele discutate de părți a fost și rolul și locul Republicii Moldova în Europa, fiind recunoscut sprijinul acordat de Polonia pe parcursul anilor. „Avem o cooperare bilaterală excelentă, iar Republica Polonă a fost unul dintre statele cheie, care ne-au susținut mereu în cooperarea cu structurile Uniunii Europene”, susține Chiril Moțpan. Potrivit lui, Polonia a acordat un sprijin esențial în domenii importante, precum ar fi democratizarea societății, modernizarea satelor etc. De asemenea, Polonia a acordat un sprijin semnificativ și în combaterea crizei pandemice.

În cadrul sesiunii, s-a discutat și despre câteva domenii de dezvoltare pentru care Polonia ar putea acorda în continuare asistență Republicii Moldova. Este vorba despre dezvoltarea administrațiilor publice locale, asimilarea noilor tehnologii digitale, susținerea întreprinderilor. Or, acestea reprezintă un sprijin esențial în depășirea crizei economice, sociale, politice etc.

„Polonia este un susținător activ în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și patronează diferite activități organizate în cadrul Parteneriatului Estic. Polonia oferă consultanță și sprijin concret Republicii Moldova în domenii precum Acordul de Asociere cu UE, reprezentând un partener stabil. Ne-am asumat și noi această calitate. Și sperăm că în noul an vom demonstra că Republica Moldova est un stat în care se poate avea încredere, un stat care își respectă angajamentele asumate”, a mai spus Chiril Moțpan.

Adunarea Parlamentară Republica Moldova – Republica Polonă este un organ consultativ interparlamentar, constituit în vederea elaborării punctelor de vedere comune privind proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral. Adunarea se întrunește în sesiuni plenare, care se convoacă o dată pe an, alternativ în Republica Polonă și Republica Moldova. Ultima reuniune a Adunării Parlamentare a avut loc la Chișinău, în perioada 23-24 iulie 2018.

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită în iulie 2011, la Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.