Republica Moldova vrea să se împrumute cu 20 de milioane de euro pentru un program de aprovizionare cu apă potabilă

Republica Moldova vrea să se împrumute cu 20 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea unui program de aprovizionare cu apă potabilă, de reducere a irosirii resurselor de apă şi de protecţie a acestor resurse. Alte 10 milioane de euro vor ajunge în ţară sub formă de grant de la Comisia Europeană, prin Facilitatea Investiţională de Vecinătate, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unei decizii de guvern, programul se va axa pe finanţarea serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă în Făleşti, Soroca, Hânceşti, Ciadîr-Lunga, Orhei şi Leova. Adiţional, localităţile învecinate cu localităţile cheie, de asemenea, vor fi incluse în program. Din echipa de negociatori ai împrumutului fac parte viceministrul mediului şi cel al construcţiilor şi dezvoltării teritoriului, Lazăr Chirică şi Veaceslav Guţuţui, şi alte persoane responsabile. O condiţie solicitată de finanţatori este ca localităţile cheie să-şi ajusteze tarifele şi să introducă costul de recuperare a serviciilor prestate de companii pentru a asigura viabilitatea financiară a acestora. Preventiv s-a stabilit că împrumutul de la BERD (10 milioane de euro) se acordă pentru 15 ani, cu o perioada de graţie de 3 ani, la rata dobânzii – EuroLIBOR +1. Pentru finanţarea BEI (10 milioane de euro) perioada de creditare va fi de 25 de ani, perioada de graţie – 5 ani, iar rata dobânzii urmează să fie stabilită a pentru fiecare tranşă debursată. Potrivit vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al economiei, finanţarea sub formă de grant de la Comisia Europeană va avea drept scop de a transforma împrumuturile acordate de BERD şi BEI la dobânzi comerciale în credite concesionale. Valeriu Lazăr a mai spus că acest program este unul pilot. Realizarea acestuia cu succes ar putea determina donatorii să finanţeze şi alte programe de acest fel în Moldova. Implementarea programului va începe în toamnă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE