Republica Moldova va primi 564 de milioane de dolari în următorii trei ani și ceva

Guvernul Republicii Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) au convenit, la nivel de experți, lansarea unui nou plan economic cu Acces la o finanțare în valoare de 400 de milioane de drepturi speciale de tragere sau circa 564 de milioane de dolari, bani pe care
Republica Moldova să îi primească în următorii 3 ani și câteva luni, transmite IPN.



Însăși prezența acordului „este un catalizator de noi finanțări din partea altor parteneri de dezvoltare, dă mai multă încredere investitorilor, iar guvernului – o mai mare libertate în înfăptirea programelor sociale, de infrastructură, de suport economic”, a declarat presei prim-ministrul Natalia Gavrilița, alături de Rodgers Chawani, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova, cu ocazia finalizării negocierilor la nivel de experți.

Vorbind despre domeniile de aplicare a sprijinului financiar, șefa cabinetului de miniștri s-a axat pe modernizarea țării, ceea ce înseamnă o infrastructură mai bună, drumuri de calitate, „atât magistrale, cât și în sate, rețele de canalizare, dar și stații de epurare, ca să avem acces la apă curată”. Pentru a merge înainte, trebuie modernizată și diversificată agricultura, participarea statului în proiecte investiționale industriale și informaționale etc. În esență, se dorește creșterea calității sistemelor vitale ale societății: educație, sănătate, securitate, protecție socială, justiție.

„Vom continua să luptăm cu contrabanda și evaziunea fiscală, prin acțiuni de îmbunătățire a administrării fiscale și vamale și vom face exerciții de raționalizare a cheltuielilor pentru a ne asigura că banii din buget sunt folosiți în beneficiul cetățenilor”, a mai spus prim-ministrul.



La rândul său, Rodgers Chawani a menționat că prima tranșă de 81 de milioane ar urma să intre în țară până la sfârșitul anului. Totodată, oficialul a făcut referință la opinia negociatorului-șef al FMI cu autoritățile moldovene, Ruben Atoyan, că la Chișinău „cheltuielile publice sunt ineficiente și prost direcționate, iar infrastructura este inaccesibilă și de calitate proastă. Mediul de afaceri subdezvoltat limitează investițiile private și creșterea productivității, iar cadrul anticorupție și cel de asigurare a supremației legii sunt ineficiente. Rata înaltă a emigrației, mai ales în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu studii și experiență, limitează în continuare acumularea capitalului uman”.

Totodată, Rodgers Chawani a notat că economia Moldovei își revine după declin. FMI prognează o creștere economică de 7,5 la sută în anul 2021, în mare parte din contul cererii interne puternice. Instituția observă o accelerare a ratei inflației calculate în baza IPC, ca urmare a redresării cererii și a creșterii prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare. Conform prognozei, în anul 2021 deficitul bugetar va atinge nivelul de 5 la sută din PIB, dată fiind majorarea cheltuielilor aferente crizei curente. Datoria publică a atins nivelul de 34 la sută din PIB, iar poziția externă s-a deteriorat din cauza creșterii prețurilor la bunurile de larg consum la nivel global, dar și ca urmare a recuperării activității economice pe intern.

Deși în prezent se constată o redresare a economiei, perspectivele creșterii rămân în zona de risc. Reprezentantul FMI a menționat că noile valuri de COVID-19, redresarea economică mai lentă în statele-partenere, creșterea prețurilor la resursele energetice și instabilitatea politică ar putea pune piedici situației din Republica Moldova. Pentru a atenua aceste riscuri și a spori nivelul de reziliență, sunt necesare politici prudente și bine coordonate, consideră finanțatorii.

Acordul la nivel de experți se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de directori executivi, cu condiția că vor fi implementate câteva acțiuni prealabile ce țin de independența BNM, corectarea derapajelor anterioare de la politicile trasate și adoptarea unor planuri bugetar-fiscale credibile. Ședința Consiliului de directori executivi este preconizată pentru luna decembrie.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.