Republica Moldova va avea ambasadă în Qatar

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, şi emirul Statului Qatar, Şeihul Hamad bin Khalifa Al Thani, au convenit asupra deschiderii unei reprezentanţe diplomatice permanente în Statul Quatar, care va fi prima ambasadă a Republicii Moldova în Golful Persic, cu sediul la Doha, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. Prim-ministrul a mulţumit părţii qatareze pentru găzduirea delegaţiei moldoveneşti, menţionând că vizita în statul Quatar este foarte importantă pentru relaţiile bilaterale şi va pune bazele pentru o relaţie durabilă şi reciproc avantajoasă. De asemenea, premierul a mulţumit Statului Quatar pentru ajutorul în valoare de 98 de mii de dolari, acordat sinistraţilor în urma inundaţiilor din anul 2010. Vlad Filat a afirmat că există multe premise ce favorizează activizarea relaţiilor de colaborare bilaterală. Comerţul exterior al Republicii Moldova cu Statul Quatar are un potenţial ce merită a fi valorificat, a remarcat premierul, exprimându-şi disponibilitatea de a discuta proiecte concrete, care vor fi în interesul ambelor state. De asemenea, emirul a salutat semnarea între cele două ţări a mai multor acorduri, care vor da un nou impuls relaţiilor bilaterale în domeniul cooperării economice, promovării investiţiilor, eliminării regimului de vize pentru deţinătorii paşapoartelor diplomatice şi speciale, promovării turismului şi în domeniul sportului. Totodată, emirul a acceptat invitaţia premierului moldovean de a efectua o vizită în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.