Republica Moldova şi Ecuador au stabilit relaţii diplomatice
Republica Moldova şi Republica Ecuador au stabilit relaţii diplomatice. Reprezentantul permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU, ambasadorul Alexandru Cujba, şi omologul său din Ecuador, ambasadorul Diego Morejon Pazmino, au semnat un protocol în acest sens, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, cei doi diplomaţi au afirmat voinţa guvernelor lor de a promova înţelegerea reciprocă, de a întări prietenia şi cooperarea între părţi în baza principiilor Cartei ONU şi dreptului internaţional, în particular referitor la egalitatea între state, respectul pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a acestora.
De asemenea, s-a făcut un schimb de informaţii şi opinii asupra istoriei, culturii, situaţiei social-economice curente, politicilor interne şi externe ale celor două state, precum şi perspectivelor de cooperare pe multiple dimensiuni.