Republica Moldova – Italia: 30 de ani de relații diplomatice

Italia este un partener valoros pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, cu o contribuție importantă în implementarea agendei de reforme și de modernizare a țării noastre, stipulează mesajul ambasadorului țării noastre la Roma Anatolie Urecheanu, prilejuit de aniversarea a 30-cea a stabilirii relațiilor diplomatice moldo-italiene, relatează IPN.

Diplomatul menționează că în acest răstimp „s-a consolidat dialogul politic bilateral în cadrul numeroaselor contacte oficiale, s-au intensificat progresiv schimburile comercial-economice, s-a extins cooperarea în domeniul culturii, educației, sănătății și alte domenii sectoriale, s-a consolidat cadrul juridic bilateral, însumând în prezent mai mult de 40 de acorduri bilaterale în domeniile de interes reciproc. Cele două țări colaborează activ și în cadrul organizațiilor internaționale”.

Totodată, în peninsula Apenină s-a consolidat cea mai mare comunitate de cetățeni moldoveni, integrată organic în societatea italiană. Contribuția originarilor din Republica Moldova, suplimentată de prezența unei importante comunități de afaceri italiene în Republica Moldova, conferă o dimensiune social-economică specială relației dintre țările noastre, apreciată înalt de Guvernele ambelor state.

„Cu această ocazie aniversară am deosebita plăcere să adresez felicitări și urări de sănătate tuturor celor care și-au adus și își aduc contribuția la dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova și Republica Italiană”, se spune în mesaj.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.