Republica Moldova își dorește o cooperare mai aprofundată cu Uniunea Europeană, vicepremier

Republica Moldova își dorește o cooperare mai aprofundată cu Uniunea Europeană pentru a asigura stabilitatea socio-economică, a redresa economia națională și a moderniza comunitățile locale după standardele europene. Declarația a fost făcută de vicepremierul Nicu Popescu la Consiliul pentru afaceri externe al Uniunii Europene, reuniune la care a participat la invitația înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, transmite IPN.

Miniștrii afacerilor externe din statele membre ale UE s-au referit la identificarea modalităților prin care Uniunea Europeană poate acorda un sprijin suplimentar și imediat Republicii Moldova pentru gestionarea fluxului de refugiați prin relocarea acestora în statele europene și acordarea de asistență financiară în vederea asigurării condițiilor demne celor care au rămas în Moldova, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

„Am punctat și necesitatea unei cooperări mai strânse pentru asigurarea rezilienței economice și energetice, având în vedere efortul autorităților de a atenua impactul economic ca urmare a războiului din vecinătatea noastră, care a afectat direct circuitul comercial al țării noastre”, a menționat șeful diplomației Republicii Moldova.

Depunerea cererii de aderare la UE este o expresie a atașamentului față de valorile europene. „Țara noastră este un stat european, cu o istorie europeană, vorbim o limbă și purtăm o identitate europeană. Avem un mandat ferm să aducem țara noastră în UE. Sprijinul statelor membre pentru perspectiva noastră europeană va reprezenta un puternic mesaj de susținere pentru parcursul nostru ireversibil european, o integrare într-un spațiu de Libertate, Stabilitate și Pace”, a subliniat Nicu Popescu.

Cererea de aderare la UE a fost semnată de președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului Igor Grosu, în data 3 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.