Republica Moldova are nevoie de relaţii economice cu toţi partenerii, Emil Ciobu

Republica Moldova trebuie să se integreze economic în Uniunea Europeană, să menţină relaţii comerciale bune şi cu alţi parteneri, precum Federaţia Rusă, şi să dezvolte un proiect naţional care ar uni toate etniile ce convieţuiesc pe acest teritoriu. Astfel de opinii au fost expuse de către Emil Ciobu, expert pentru relaţii externe al Platformei Obşteşti de Dialog „Statalitate – Moldova”, ex-ambasador al Moldovei în România, în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Unionişti, statalişti şi „nostalgici”: confruntare de idei privind dreptul şi capacitatea Republicii Moldova de a fi stat independent”, organizată de IPN şi Radio Moldova.

„Stataliştii reprezintă statul Republica Moldova în vorbe, în fapte şi în suflet. În URSS ştiam că toate legile vin de sus, ca de la Dumnezeu, nu era politologie, nu era sociologie, pentru ca lumea să nu ştie ce probleme există. După declararea Independenţei noi nu avem niciun obiect care să înveţe copiii ce înseamnă statul, care este istoria Republicii Moldova. Pe de altă parte, România nu este vinovată, de la acest stat trebuie să învăţăm cum îşi promovează consistent interesele”, a specificat fostul ambasador.

Emil Ciobu a ţinut să menţioneze că în Moldova fenomenul separatismului nu provine din înăuntrul ţării. „Mergeţi în orice bloc din Chişinău şi să vedeţi că nu sunt ciocniri între persoane de diferite etnii care locuiesc pe aceeaşi scară. La noi totul vine de sus”, a spus expertul pentru relaţii externe al Platformei „Statalitate – Moldova”.

Referindu-se la comunism, Emil Ciobu a menţionat că acesta nu putea să existe veşnic, era un experiment, o încercare de a face oamenii să gândească la fel, iar aceasta nu putea să dureze. „Nu pot fi nostalgic, URSS nu poate fi refăcută, dar noi am rămas la nivelul elitei politice cu gândire comunistă, oricum s-ar numi partidul din care fac parte. Dacă noi până la independenţă munceam şi spuneam că încă oleacă şi vom ajunge la comunism, acum spunem că iată ne vom integra în UE şi vom avea totul, că vor munci francezii şi ne vor plăti englezii, dar trebuie să fie integrare economică, în primul rând” a spus fostul ambasador.

Emil Ciobu a criticat guvernanţii spunând că aceştia nu se obosesc să elaboreze un proiect social, o idee de reintegrare a ţării sau măcar strategii ramurale de depăşire a problemelor. „Cei de la putere se axează pe ideea de integrare europeană ca să nu vorbească pe fiecare ramură şi să nu elaboreze strategii, spun doar despre integrare că aceasta va rezolva totul. Dar pentru ideile naţionale se luptă zeci de ani şi unii pot să stea şi la puşcărie pentru ele. Starea de spirit din societate, separatismul, nici nu ajută ca să se lucreze la această idee naţională”, a spus expertul pentru relaţii externe al Platformei Obşteşti de Dialog „Statalitate – Moldova”.

Dezbaterile publice cu tema „Unionişti, statalişti şi „nostalgici”: confruntare de idei privind dreptul şi capacitatea Republicii Moldova de a fi stat independent” este ediţia a 59-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.