Republica Moldova are circa două milioane de hectare de terenuri agricole

Suprafața totală a fondului funciar al Republicii Moldova constituie peste trei milioane de hectare, inclusiv circa două milioane de hectare de terenuri agricole. Învelișul de sol constituie unul din cele mai importante resurse naturale, principala bogăție națională a țării, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, emis cu ocazia Zilei Pământului, care este sărbătorită anual pe 22 aprilie, transmite IPN.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare îndeamnă cetățenii să gestioneze rațional și eficient resursele funciare, să respecte principiile de agricultură durabilă. Cetățenii sunt încurajați să se implice în activități de salubrizare, amenajare a teritoriului, să se informeze despre efectele acțiunilor proprii asupra mediului, să reducă risipa, să recicleze, să ajute la identificarea soluțiilor pentru accelerarea tranziției la un model sustenabil de dezvoltare și să transmită mesaje referitor la importanța protecției mediului.

Ziua Pământului a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a suscita interesul clasei politice faţă de mediu. În primul an, Ziua Pământului a fost celebrată an de circa 20 de milioane de cetăţeni americani. Peste 20 de ani, 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-un eveniment de amploare. Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU) în anul 2009.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.