Republica Moldova aderă la iniţiativa Fondul de Asigurare a Riscurilor de Catastrofe
Fondul de Asigurare a Riscurilor de Catastrofe – care urmează a fi creat în regiunea Europei de Sud-Est şi Caucaz – se va extinde şi în Republica Moldova, a comunicat marţi, 8 iunie, la o conferinţă de presă Vladimir Ştirbu, şeful Departamentului asigurări a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), transmite Info-Prim Neo.
Acest fond este un proiect susţinut de Banca Mondială şi va oferi soluţii de reasigurare a riscurilor calamităţilor naturale: cutremure, inundaţii, îngheţuri şi secetă. Vladimir Ştirbu a menţionat că extinderea Fondului în Moldova va permite persoanelor fizice şi ÎMM asigurate să plătească o primă de asigurare strict legată de risc. Aceasta nu va depinde de puterea de negociere a asigurătorilor locali cu operatorii de pe piaţa externă a reasigurărilor. De asemenea, despăgubirile vor fi alocate imediat, după procesarea dosarului de daune.
Aceste şi alte motive vor contribui la creşterea încrederii populaţiei în instrumentul asigurării, întrucât asiguraţii vor şti că riscurile lor sunt acoperite de către o societate de reasigurare din Elveţia şi va reduce stresul în societate legat de survenirea unor calamităţi, a spus responsabilul de la CNAF. Stabilirea tarifelor de asigurare se va efectua pentru fiecare ţară separat, în funcţie de expunerea la risc.
Pe lângă asistenţa pe care o va primi Republica Moldova din partea Băncii Mondiale la crearea cadrului legislativ şi regulator necesar funcţionării acestui proiect, specialiştii locali în asigurări vor fi instruiţi în ce priveşte evaluarea riscurilor şi daunelor, ei vor activa în Moldova, dar vor putea să participe şi în misiuni de evaluare şi lichidare a daunelor în diferite ţări participante la această iniţiativă.
Deputatul Veaseslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, a spus că prin participarea la această iniţiativă Guvernul intenţionează să schimbe atitudinea faţă de asigurări. Pe de o parte, primele de asigurări vor deveni mai mici, căci Guvernul va plăti o contribuţie în acest Fond (în prealabil se estimează că acesta va fi de 5 milioane de dolari dolari). Pe de altă parte, va creşte încrederea faţă de asigurări şi Guvernul nu va mai fi pus în situaţia de a acoperi exclusiv din buget daunele cauzate de calamităţi.
„În Republica Moldova sunt asigurate numai 1% din locuinţe. Cu alte bunuri situaţia nu diferă cu mult. Anul trecut din numărul total de case distruse de inundaţii nici una nu era asigurată. Guvernul a fost nevoit să apeleze la agenţii economici pentru a remedia situaţia. Au fost şi sunt multe pretenţii privind gestionarea banilor alocaţi de către agenţii economici. Sunt nemulţumite persoanele cărora le-au fost procurate locuinţe, lucrează în acest sens o comisie parlamentară de investigaţie, Procuratura. Dacă locuinţele persoanelor afectate de calamitate ar fi fost asigurate, lucrurile se soluţionau altfel. Şi Guvernul nu şi-ar fi asumat funcţii care nu-i sunt specifice. Există asigurători şi asiguraţi şi aici nu are ce căuta Guvernul. Din cauza veniturilor modeste nu putem obliga oamenii să-şi asigure locuinţele, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Acest subiect ar putea fi abordat peste câţiva ani. Însă extinderea Fondului oferă Guvernului un instrument de a dezvolta asigurările de locuinţe şi de alte bunuri”, a menţionat deputatul.
La această iniţiativă au mai aderat Albania, Bosnia şi Herţegovina. Intenţionează să adere şi un şir de ţări din Caucaz.