Partidul Liberal Democrat consideră că Republica Moldova a ajuns într-o criză politică, sanitară, economică și socială fără precedent. Cetățenii țării au devenit captivii unei lupte acerbe pentru putere, de dragul confortului propriu și nu în exercitarea menirii sale firești de a activa în interesul cetățenesc. Într-un comunicat de presă, formațiunea anunță că ar putea ieși la proteste în cazul în care majoritatea parlamentară, anunțată de PSRM-Partidul Șor, ajunge la guvernare, transmite IPN.
PLDM atenționează actualele partide parlamentare că „atât o guvernare de cartel pentru păstrarea intereselor oligarhice ale lui Dodon, Șor și Plahotniuc, cât și lipsa unei guvernări atât de necesară oamenilor și înglodarea în perioada imediat următoare în procese electorale necontrolabile trebuie asumate responsabil”. „Considerăm că o guvernare din care face parte Șor nu poate aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de numele persoanei pe care o înaintează la funcția de prim-ministru. Practicile coalițiilor încropite pentru menținerea intereselor personale sau de grup trebuie curmate”, este mesajul PLDM.
Partidul Liberal-Democrat face apel către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, să respecte Constituția și alte legi, dând dovadă de responsabilitate în identificarea unui candidat la funcția de prim-ministru care să facă față crizelor actuale.
PLDM face apel și către cetățenii Republici Moldova – să fie prudenți și să nu se lase amăgiți de „grija fățarnică a coaliției, anunțate în Parlament”. „Solicităm cetățenilor să nu creadă orbește promisiunilor populiste promovate de cei care nu au capacitatea de a asigura o guvernare eficientă”, se arată în comunicatul PLDM.
Membrii PLDM consideră că este „imperios necesar un dialog sincer între toate forțele politice pro-europene și întreaga societate pentru depășirea acestei situații fără precedent și pentru relansarea parcursului european”.
Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, a anunțat la 11 februarie, în plenul Parlamentului, că în legislativ a fost creată o nouă majoritate parlamentară, formată din 54 de deputați. Potrivit lui Furculiță, majoritatea a fost creată pentru susținerea candidaturii Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru. Din majoritatea parlamentară fac parte deputații socialiști, deputații din Partidul Șor, dar și neafiliații care au anunțat constituirea platformei „Pentru Moldova” – Serghei Sârbu, Eleonora Graur, Ruxanda Glavan, Grigore Repeșciuc, Corneliu Padnevici, Elena Bacalu. Declarația de formare a majorității este semnată și de deputații neafiliați Alexandru Oleinic, Vladimir Andronachi, Gheorghe Braşovschi și Eugeniu Nichiforciuc.