Reprezentantul special al OSCE în reglementare transnistreană vine în Moldova

Cord Meier-Klodt, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, efectuează în perioada 26-28 septembrie o vizită la Chişinău şi la Tiraspol, transmite IPN.

Potrivit unui anunţ de presă al Misiunii OSCE la Chişinău, în cadrul vizitei ambasadorul Meier-Klodt se va întâlni cu reprezentanţii politici din partea Chişinăului şi a Tiraspolului pentru a se informa despre starea lucrurilor după pauza de vară, precum şi pentru a discuta paşii care urmează de întreprins pentru avansarea procesului de reglementare.

De asemenea, oficialul se va întâlni cu ambasadorii rezidenţi ai mediatorilor – Rusia şi Ucraina şi observatorilor – UE şi SUA, în procesul „5+2”, ca parte a eforturilor coordonate ale partenerilor internaţionali privind sprijinirea părţilor în avansarea procesului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.