Reprezentantul societăţii civile în Comisia Naţională de Integritate nu a fost încă ales
Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi a aprobat reprezentanţii celor patru fracţiuni parlamentare în Comisia Naţională de Integritate. Urmează să mai fie stabilit doar reprezentantul societăţii civile, a declarat, vineri, pentru Info-Prim Neo, Tudor Deliu, membru al comisiei parlamentare.
Comisia alege între două candidaturi: Cristina Cojocaru, expert al Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), şi Efim Obreja, expert la Transparency International Moldova.
Comisia Naţională de Integritate va efectua controlul declaraţiilor de venit, proprietate şi interese ale demnitarilor. Aceasta va fi formată din 5 membri, egali în drepturi, care se numesc în funcţie de către Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani. Majoritatea parlamentară delegă 3 membri în comisie, iar opoziţia şi societatea civilă – câte unul.