Reprezentantul FMI la Chişinău: Rezervele valutare îi vor permite BNM să atenueze impactul evenimentelor de pe piaţa internaţională asupra Moldovei
Evenimentele care s-au produs în ultima săptămînă atât pe piaţa financiară internaţională, cât şi pe cea a bunurilor, ne fac să credem că va fi necesar un timp pentru ca situaţia să se normalizeze”, a spus declarat marţi presei reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Chişinău, Johan Mathisen, citat de Info-Prim Neo.
În ceea ce priveşte efectele asupra economiei moldoveneşti, Mathisen a opinat că rezervele valutare, în sumă de 1,8 mlrd dolari, acumulate de Banca Naţională a Moldovei (BNM) în ultimii doi ani, sunt suficiente şi vor permite instituţiei să atenueze influenţele externe.
„Se poate spera că impactul negativ asupra economiei Moldovei nu va fi unul esenţial”, a declarat Mathisen.
O misiune a FMI, care s-a aflat la Chişinău în perioada 11-18 septembrie, a apreciat progresul în ceea ce priveşte reducerea inflaţiei. Experţii au evidenţiat un ritm bun al creşterii economice. Perspectivele pentru anul 2009 rămân, potrivit lor, a fi pozitive, în pofida reducerii ritmului creşterii economice la nivel regional.
Turbulenţa la bursele internaţionale este generată de falimentarea celei de-a patra bănci americane Lehman Brothers şi de preluarea Merrill Lynch de către Bank of America. Pentru a opri criza, Sistemul de Rezervă Federal (banca centrală în SUA) împrumută 85 mrld dolari companiei de asigurări American International Group pentru a o salva de faliment.