Reprezentanţii statului în societăţile comerciale încasează recompense „imorale”

Lipsa unor prevederi care ar specifica clar cerinţele faţă de activitatea reprezentanţilor statului în societăţile comerciale în care deţine cotă, faţă de membrii consiliilor societăţilor şi faţă de structurile executive ale întreprinderilor – toate au generat excese în salarizarea acestora. Concluzia aparţine Curţii de Conturi, transmite Info-Prim Neo. Valentina Madan, şefă de direcţie la Curtea de Conturi, a menţionat, în contextul prezentării raportului de audit, că absenţa unui sistem de recompensare echitabil, corelat cu rezultatele pe care le obţin aceste persoane în activitatea lor la întreprinderi, nu stimulează performanţe. În perioada 2008 – 2011, cele 19 societăţi comerciale auditate, aflate în subordinea autorităţilor publice centrale şi municipale, au înregistrat reduceri de profit. Unele chiar au lucrat în pierdere. Recompensele ridicate de către reprezentanţii statului în aceste societăţi, de către membrii consiliilor şi membrii organelor executive au fost fabuloase, în medie 60 de mii de euro anual pentru o persoană. S-a constata că unii dintre reprezentanţii statului în aceste societăţi economice, deşi au fost revocaţi, continuau să primească indemnizaţii lunare şi anuale, recompensele nejustificate ajungând la 1,2 mln lei în perioada vizată. Raportul de audit demonstrează că nu sunt stabilite criterii de performanţă pentru membrii consiliilor societăţilor comerciale în care statul deţine cotă majoritară, nici pentru directori. De aceea, unii primesc salarii şi recompense „imorale”, precum le-a numit preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urecheanu. „Preşedintele Republicii Moldova, cu salariul pe care îl are, ar trebui să lucreze 30 de ani ca să acumuleze asemenea sume”, a menţionat Urecheanu. Curtea de Conturi a recomandat elaborarea de către Guvern a unor reglementări exhaustive, menite să stabilească clar relaţiile ce ţin de reprezentarea statului în societăţile pe acţiuni şi întreprinderile de stat. Recomandările se referă şi la implementarea la nivel naţional a unei baze de date referitor la delegarea şi exercitarea funcţiilor de către persoanele împuternicite de a reprezenta interesele statului în societăţile comerciale şi întreprinderile de stat, în vederea monitorizării activităţii acestora, prin elaborarea unui sistem de indicatori de care să se ţină cont la distribuirea recompenselor anuale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.