Reprezentanţii societăţii civile din Transistria vor discuta problemele cu care se confruntă şi vor propune soluţii
Reprezentanţii societăţii civile din Transnistria vor participa sâmbătă şi duminică, 12-13 decembrie, la Vadul lui Vodă, la Forumul organizaţiilor neguvernamentale din stânga Nistrului. Ei vor încerca să identifice posibilităţi de consolidare a capacităţilor ONG-urilor din regiunea transniustreană, de facilitare şi intensificare a cooperării acestora cu ONG-uri din dreapta Nistrului, precum şi cu mediul donator, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit coordonatorului proiectului Centrul de Resurse şi Dezvoltare pentru Transnistria, implementat de Asociaţia „Promo-Lex”, Natalia Gligor, este vorba despre o a doua ediţie a Forumului. Scopul organizatorilor constă în crearea unei platforme de discuţii pentru reprezentanţii ONG-urilor din regiunea transnistreană şi a unor condiţii mai bune pentru stabilitatea economică a acestora.
„Vrem să stabilim o legătură directă între reprezentanţii societăţii civile şi donatori. Comunicarea între ei ar permite o înţelegere mai bună a situaţiei reale din regiune şi a necesităţilor ONG-urilor. Uneori condiţiile de participare la concursurile organizate de donatori sunt prea greu de respectat în stânga Nistrului, unde este o problemă chiar şi obligativitatea de a formula documentele în limba engleză”, a spus Gligor. În rezultatul dezbaterilor, participanţii vor elabora 10 recomandări pentru comunitatea de donatori.
Forumul va fi desfăşurat în formatul Open Space „Cafenea de idei”. Vor fi discutate următoarele subiecte: imaginea ONG-urilor în societate, perspectivele de dezvoltare a sectorului neguvernamental din regiunea transnistreană pentru anul 2010, durabilitatea financiară a ONG-urilor şi viziunea asupra perspectivei relaţiilor de parteneriat cu ONG-uri din străinătate. ONG-urile vor prezenta rapoarte de activitate, iar organizaţiile cu cele mai mari realizări în promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană vor fi premiate.
Evenimentul este organizat de Asociaţia „Promo-LEX” în parteneriat cu organizaţia „Rodoliubeţ”, cu suportul financiar al Orgnizaţiei cehe „People in Need”, al Programului Ministerului de Externe a Republicii Cehe „TRANSITION” şi al Misiunii OSCE în R. Moldova.