Reprezentanții Moldovei la Eurovision au fost distinși cu „Meritul diplomatic”

Formația Zdob și Zdub și Fraților Advahov, care au reprezentat Republica Moldova la ediția din acest an a concursului muzical Eurovision, au fost distinși cu medalia  „Meritul diplomatic”, gradul III. Distincțiile au fost înmânate de vicepremierul Nicu Popescu, ministrul al afacerilor externe și integrării europene, transmite IPN.

„Le-am transmis artiștilor noștri toată aprecierea și admirația pentru prestația excelentă din cadrul concursului. Milioane de europeni au fredonat și dansat pe ritmurile de folclor și rock’n’roll ale piesei „Trenulețul”. Am asigurat echipa artistică că MAEIE, în cooperare cu instituțiile naționale și misiunile diplomatice ale țării noastre peste hotare, va acorda o atenție deosebită popularizării culturii și artiștilor din Moldova”, a declarat ministrul.



„Pentru țara noastră diplomația culturală constituie un instrument eficient pentru promovarea valorilor și identității noastre, iar formația Zdob și Zdub și Frații Advahov prin prestația lor de excepție au dovedit că sunt adevărați ambasadori ai culturii noastre”, a mai spus Nicu Popescu, angajându-se într-o implicare proactivă „în promovarea țării și a tuturor celor care sunt stegarii culturii naționale pe plan extern”.

Reprezentanții Republicii Moldova s-au clasat pe locul șapte, acumulând 253 de puncte: 14 din partea juriului și 239 de la public. Trupa Kalush Orchestra din Ucraina este câștigătoarea Eurovision Song Contest 2022, cu piesa „Stefania”. Aceasta a acumulat punctajul maxim, 631 de puncte, dintre care 439 au fost din partea publicului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.