Părinții și colectivul grădiniței private „Grădina Secretă” din sectorul Râșcani al capitalei, în preajma căreia, de mai bine de un an, se desfășoară un șantier, solicită demolarea construcției și protejarea securității și sănătății copiilor care frecventează instituția de învățământ preșcolar.
Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Andrei Lungu a menționat că inițial Agenția de Supraveghere Tehnică a suspendat lucrările de construcție prin prescripțiile sale și a solicitat Primăriei municipiului Chișinău anularea autorizației de construcție pe motivul încălcărilor admise la eliberarea acesteia. Însă, la solicitarea companiei de construcție, prescripțiile Agenției de Supraveghere Tehnică au fost anulate. „Judecătorul Alexei Paneș a decis că, în timp ce se examinează legalitatea actelor emise de Agenția de Supraveghere Tehnică, lucrările pot continua fără nicio problemă. În aceste litigii interesele superioare ale copiilor au fost neglijate complet”, a menționat avocatul.
Până acum, toate demersurile instituției de învățământ de a suspenda lucrările de construcție au fost respinse. Procesul examinat în instanță este tărăgănat. Între timp, construcția a depățit nivelul zece. „La noi trebuie neapărat să se ajungă o tragedie ca să se discute despre respectarea normelor (în construcții. n.r.). Avem un pericol de moarte pentru copiii noștri”, a semnalat avocatul.
Tatiana Balan, metodistă la grădinița ,,Grădina Secretă”, spune că această construcție ar fi provocat doar „disconfort temporar”, așa cum au menționat juriștii companiei de construcție, dacă ar fi fost respectată distanța minimă reglementată de 12 metri. Dar la nici doi metri distanță de gardul instituției preșcolare, aceasta prezintă o amenințare reală la viața și securitatea copiilor.
„Vom repeta faptul că este înjositor pentru acest stat care nu a venit cu nicio reacție după ce mai bine de un an scriem demersuri, articole publice cu tag pe Primăria municipiului Chișinău, ministere, agenții… Nu este, oare, normal ca cineva din reprezentanți să vină în vizită și să verifice veridicitatea textelor, mesajelor noastre publice? Indiferența totală, neglijența și corupția poate ucide. Noi nu ne dormim să ajungem la tragedii. Cerem să lucrăm în siguranță și să ne continuăm activitatea noastră – care are, iată, 14 ani – fără riscuri pentru securitatea și sănătatea copiilor și a membrilor din echipa noastră”, a menționat metodista grădiniței.
Adresându-se autorităților, administratorul grădiniței,Valeriu Guzun, a spus că, atunci când „monstrul de beton, construit ilegal” va fi demolat, instituția va demonstra că legea este pentru toți și distanța reglementată de 12 metri trebuie fi respectată.
Efrosinia Guzun, fondatoarea grădiniței și mama unui copil care frecventează instituția, spune că este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Ca să nu mai protesteze împotriva construcției, managerii companiei i-au propus 20 de mii de euro, bani cu care să amenajeze teritoriul grădiniței. Când a refuzat banii, i s-a răspuns că „în urma acestei luptei, vor avea de câștigat doar procurorii și judecătorii”.
Reprezentanții grădiniței insistă că sănătatea și chiar viața copiilor care frecventează instituția de învățământ este pusă în pericol. Ei s-au referit la un incident de la sfârșitul lunii martie, când o rangă metalică a căzut de la unul din etajele superioare ale construcției și a deteriorat o cușcă din lemn pentru iepuri din curtea grădiniței. Întâmplarea face că în acel moment nimeni nu se afla în curte. Altfel putea să se producă o tragedie.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.