Aproximativ 75 de organizaţii etnoculturale, care reprezintă 30 de etnii,vor participa la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Etniilor, cu genericul: „Unitate prin diversitate”. Evenimentul va avea loc duminică, 24 septembrie, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din capitală, cu începere de la ora 09.30, transmite IPN.
La Festival vor participa toate filialele minorităților naționale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”: „Lesia Ukrainka”, „Mihail Lomonosov”, „Ițik Mangher”, „Adam Mickiewicz”, „Hristo Botev”, „Mihail Ciachir”, care vor promova literatura, cultura și tradițiile etniilor – prin expoziții, lucrări de artă decorativ-aplicativă, arte plastice, costume naționale, programe artistice, master-class-uri etc.
Reprezentanţii etniilor îşi vor prezenta și bucătăriile naţionale.
Pentru prima dată la Festival participă Federația de scrimă „РАТАР” din Ucraina, Corul poliţiştilor de pe lângă Casa de Cultură din Străşeni și Primăria comunei Ivancea din raionul Orhei. O altă premieră a evenimentului este participarea Biroului Relații Interetnice cu un pavilion în care vor fi expuse fotografii și prezentări video din activitatea instituției, precum și Delegaţia UE în Republica Moldova, AGEPI, dar și Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova.
Festivalului este organizat de Biroul Relaţii Interetnice, în parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău, Consiliul Coordonator al organizaţiilor etnoculturale, Administraţia publică locală din teritoriu şi instituţiile mass-media din Republica Moldova.