Reprezentanţa transnistreană în CUC întreprinde toate măsurile pentru a clarifica motivele reţinerii lui Alexandru Gorgan, Ion Solonenco
Preşedintele Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) Ion Solonenco, a declarat pentru Info-Prim că partea transnistreană în CUC întreprinde toate măsurile pentru a clarifica situaţia legată de reţinerea fostului viceministru al apărării, Alexandru Gorgan la intrarea în Dubăsari.
„Tot ce pot să vă spus este că am vorbit cu partea transnistreană din Comisa Unificată de Control. Reprezentanţa transnistreană în CUC este prezentă la faţa locului şi încearcă să determine care sunt motivele reţinerii lui Alexandru Gorgan”, a declarat copreşedintele CUC.
Alexandru Gorgan, viceministru al apărării în perioada 1991-1995, a fost reţinut la intrarea în Dubăsari, fiind învinuit că a pătruns ilegal pe teritoriul transnistrean. Autorităţile transnistrene l-au ameninţat că îl vor expulza fără dreptul de a mai intra vreodată în Transnistria.