REPEMOL invită jurnaliştii la un concurs pentru prevenirea accidentării copiilor

Jurnaliştii din întreaga ţară sunt invitaţi să participe la un Concursul „Şanse egale de supravieţuire pentru toţi copiii” pentru a spori accesul părinţilor cu copii de 0-5 ani la informaţiile despre riscurile accidentării copiilor în condiţii casnice şi în traficaccidente rutiere, precum şi la informaţii privind metodele de prevenire a accidenteloracestora. Concursul este organizat de către Proiectul REPEMOL „Regionalizarea serviciilor medicale pediatrice de urgenţă şi terapie intensivă”, în cadrul Campaniei Naţionale de Comunicare „O casă fără pericole pentru copilul tău”. Coordonatorul proiectului REPEMOL, Silvia Morgoci, a declarat pentru Info-Prim Neo că, potrivit datelor oficiale, practic în fiecare săptămână un copil de la 0-5 ani moare din cauza unui accident produs în condiţii casnice. Cauzele ar fi cele mai diverse: s-a opărit cu apă fierbinte, a căzutcăzătură de la balcon, a tras masa peste el, s-a înecate îneacă în cadă, se opresc obiecte în gâta fost muşcat deîl muşcă câinele şi altele. 80% dintre copiii care sunt internaţi în Secţia Arsuri la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coţaga” au ajuns în stare gravă din cauza unei ceşti de ceai fierbinte lăsată pe marginea mesei. „Aceşti copii ar fi putut să trăiască dacă nu s-ar fi întâlnit cu pericolului şi dacă acesta ar fi fost îndepărtat de adulţii din preajma lor. Astfel, în acest concurs am lansat o invitaţie către jurnalişti să-şi aducă propria contribuţie la reducerea mortalităţii copiilor de la 0-5 ani prin accidente”, a menţionat coordonatorul proiectului. „Dacă un jurnalist nu doar a relatat despre un caz de accident cu victimă copil, ci s-a gândit să scrie şi despre cum aceste accidente pot fi prevenite, cu siguranţă articolul va avea un impact. Familiile trebuie ajutate să afle despre aceste pericole şi, după ce le-au conştientizat, să afle şi ce măsuri trebuie să ia ca să le prevină accidentările, aceasta este cert”, a mai spus Silvia Morgoci. Pentru înscrierea la concurs este nevoie de prezentat cel puţin 4 articole, cel puţin 3 reportaje TV/radio sau minimum 2 emisiuni TV/radio. Materialele trebuie să fie publicate/difuzate în perioada 14 decembrie 2012 - 30 aprilie 2013. Ariile tematice ale campaniei sunt intoxicaţii şi otrăviri, arsuri şi opăriri, traumatisme, înecuri şi accidente rutiere la copii. Jurnaliştii pot aplica la secţiunile „Presa scrisă”, „Audio” şi „Video”. La fiecare secţiune vor fi acordate câte 3 premii, de la 2 mii de lei la 4 mii de lei. , De asemenea, va fi decernat şi Premiul Special „Cel mai activ jurnalist” al Campaniei „O casă fără pericole pentru copilul tău!”, în valoare de 5 mii de000 lei, oferit de Agenţia Elveţiană pentru de Dezvoltare şi Cooperare (SDC) în calitatea sa de finanţator al Proiectului REPEMOL.REPEMOL. Pentru a participa la concurs, jurnaliştii interesaţi vor contacta organizatorul la adresa de email proiect-repemol@cpss.ro şi ndinu@cpss.ro. La depunerea dosarului de presă, aplicantul va completa un fFormular de înscriere în concurs şi îl va transmite, împreună cu dosarul de presă, prin poştă, ( pe adresa: str. Lacului, Nr.10, Chişinău, R. Moldova, cod poştal MD 2009) . Dosarele pot fi expediate şi pe email. Data limită de înscriere în concurs este 30 aprilie 2013. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon: (022)856558 la telefonul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.