Reparaţia drumurilor întârzie pe mai multe sectoare

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor constată întârzieri la reabilitarea a mai multe sectoare de drumuri naţionale. În total în reparaţie sunt 150 km de carosabil, transmite Info-Prim Neo. Ministerul notează într-un comunicat de presă că, potrivit contractului semnat cu antreprenorul italian „Toto Costruzioni Generali”, în asociere cu „Taddei Spa”, două tronsoane ale drumului naţional M2 Chişinău-Soroca, cu o lungime de 28,3 km şi, respectiv, 15,3 km, urmau să fie date în exploatare la 11 noiembrie 2012. Antreprenorul italian a cerut însă extinderea termenului până la 14 decembrie. Argumentul invocat este că, după elaborarea proiectului tehnic în anul 2007 şi până la desfăşurarea lucrărilor în anul 2012, starea sistemului rutier s-a înrăutăţit semnificativ, iar ca rezultat s-a majorat volumul de lucrări. În septembrie anul curent, după ce a fost aşternut stratul de egalizare din beton asfaltic, au apărut gropi. Administraţia de Stat a Drumurilor a solicitat refacerea lucrărilor pe cheltuiala antreprenorului. Ministerul notează că şi termenul de executare a lucrărilor pe drumului R14 Bălţi–Sărăteni, pe un sector de 16 km, a fost depăşit. În comparaţie cu situaţia pe sectoarele reabilitate de compania italiană, SC Pa&Co International SRL din România a acoperit în totalitate cu un strat de egalizare de beton asfaltic acest sector de drum. Conform programului de lucrări, pentru aşternerea ultimului strat de beton asfaltic de uzură sunt necesare încă 25 de zile. Cu o situaţie similară se confruntă şi antreprenorul spaniol Ezentis Infraestructuras SA la reabilitarea drumului R14 Bălţi-Sărăteni, pe o lungime de 5 km. Pe acest caz, în comun cu Banca Mondială, s-a decis prelungirea termenului până la 16 noiembrie 2012. Antreprenorul a reconstruit două poduri, a efectuat lucrări de aşternere a stratului de egalizare cu beton asfaltic pe o lungime de 2 km şi a executat lucrări de recorectare a traseului. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor mai informează că implementarea contractului semnat cu consorţiul portughez „Construcoes Gabriel A.S. Couto, în asociere cu Empresa de Construcoes Amandio SA şi Rosas Construtores, pentru reabilitarea unui tronson al drumului naţional R3 Chişinău-Hânceşti, pe o lungime de 8 km, expira la 11 noiembrie 2012. Lucrările principale de excavare pentru extinderea carosabilului, reconstrucţia podului şi lucrările de aşternere a betonului asfaltic au demarat din aprilie. Până în prezent în cadrul contractului a fost reconstruit un pod şi aşternut stratul de egalizare de beton asfaltic pe toată lungimea sectorului contractat. Un alt antreprenor, compania austriacă Strabag AG respectă termenul de executare a lucrărilor. Antreprenorul a fost selectat la 6 februarie 2012 pentru reabilitarea drumului naţional M2 Chişinău- Soroca, pe un sector de 20 km. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 6 septembrie 2013. Lucrările principale de frezare, plombare şi aşternere a betonului asfaltic au demarat la începutul lunii august. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor precizează că, în cazul nerespectării termenelor de executare a lucrărilor, companiile internaţionale riscă penalităţi de 0,05% din costul lucrărilor pentru fiecare zi de întârziere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.