Reorganizarea judecătoriilor economice a fost votată în lectură finală

Deputaţii au votat marţi, 6 martie, în lectură finală proiectul de lege privind transformarea judecătoriilor economice în judecătorii comerciale şi lichidarea Curţii de Apel Economice, transmite Info-Prim Neo. Proiectele propuse de către Guvern şi Partidul Liberal pentru modificarea instanţelor judecătoreşti specializate au fost comasate. În variantă finală proiectul a fost susţinut cu votul a 58 de parlamentari prezenţi în sala de şedinţe. Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Mihai Poalelungi, a menţionat mai devreme că transformarea instanţelor economice prevede transferarea celor 10 judecători de la Curtea de Apel Economică la Curtea de Apel Chişinău (6 judecători) şi la alte curţi (ceilalţi 4), aşa cum va decide CSJ. Dacă cineva nu accepta transferarea, are dreptul să-şi prezinte demisia. Anterior, sesizată de un grup de parlamentari comunişti, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională lichidarea judecătoriilor economice. După această decizie Guvernul a venit cu un nou proiect de lege prin care se propunea reorganizarea judecătoriilor economice în comerciale, cu un spectru limitat de acţiune. PL a cerut ministrului justiţiei, Oleg Efrim, să-şi asume răspunderea în caz că şi acest proiect va fi contestat la Curtea Constituţională şi se va dovedi neconstituţional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.