Renumărarea voturilor pe rol de şoc benefic pentru partidele parlamentare. Analiză Info-Prim Neo
- 13.12.2010 06:06
- 981
- 7 minute(ă)
-
Decizia Curţii Constituţionale (CC) de vineri, 10 decembrie, privind renumărarea buletinelor de vot a fost una surprinzătoare într-o anumită măsură, relevantă pentru schimbările care se produc, volens-nolens, în societatea moldovenească, dar şi benefică pentru formaţiunile politice din ţară, în special, pentru cele care au acces în noul parlament. Chiar dacă am admite că decizia a avut şi o anumită conotaţie politică.
[Separarea puterilor cu iz politic]
Ca importanţă, decizia respectivă poate fi pusă alături de altă hotărâre a CC prin care înalta instanţă a declarat neconstituţional decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie drept Zi a ocupaţiei sovietice. Ambele evenimente s-au produs în mai puţin de jumătate de an şi pot fi considerate drept un afront direct adus guvernării în persoana Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Pe timpul guvernării de opt ani a Partidului Comuniştilor (PCRM) astfel de acte, se pare, nu s-au înregistrat şi nici nu şi-a putut imagina cineva că s-ar fi putut întâmpla. Cel puţin o renumărare a voturilor la parlamentare la solicitarea opoziţiei nu a mai avut loc şi niciun decret cu statut similar semnat de ex-preşedintele Vladimir Voronin nu a fost respins. Cuvântul „afront” este folosit aici nu obligator cu sens negativ de „insultă, jignire, ofensă, adusă cuiva în public”, pentru că dicţionarul dă şi sensul de „a se opune cu curaj”.
Aşa sau altfel, CC a contestat sau a pus pentru o anumită perioadă la îndoială legitimitatea pretenţiilor înaintate de componentele AIE de a se afla în continuare la guvernarea Republicii Moldova.
Nu este exclus ca decizia prin care CC a dat câştig de cauză PCRM în cazul renumărării voturilor să poarte şi o anumită conotaţie politică. Aceasta pentru că pe parcursul ultimului an şi ceva am asistat la confruntări directe verbale şi mai mult decât verbale cu implicarea reprezentanţilor guvernării, pe de o parte, şi reprezentanţilor corpului judecătoresc, inclusiv CC, pe de altă parte.
Să ne mai amintim că actualii membri ai CC au fost numiţi în funcţii de către fosta guvernare comunistă în condiţiile în care se spune că ex-preşedintele Vladimir Voronin decidea până şi în privinţa şoferilor care urmau să plece la muncă în ambasadele Moldovei de peste hotare.
Cu toate acestea, prima concluzie care se impune aici este că separarea puterilor este posibilă şi în Moldova, ea începe să funcţioneze real şi a fost posibilă datorită alternării forţelor politice la guvernare. Chiar dacă, dar nu este obligator să fie aşa, CC a taxat guvernarea în exerciţiu, fie şi parţial, pe criterii politice, este mai sănătos să se comită o nedreptate, un abuz în raport cu guvernarea decât cu opoziţia, pentru că guvernarea are mai multe pârghii de a-şi apăra interesele. Şi este un indiciu în favoarea acestei guvernări care a creat condiţii pentru astfel de posibile devieri ca manifestare a principiului separării puterilor în stat. În felul acesta, la nivelul conştiinţei sociale a apărut şansa ca guvernările să ţină cont de o posibilă responsabilizare nu doar după debarcare sau nici atunci, dar şi în perioada mandatului. „Watergate” sau chiar „Monicagate”, care i-au vizat pe preşedinţii americani aflaţi în exerciţiul funcţiunii ar fi un model spre care să tindem, dacă acum justiţia moldovenească nu este capabilă, sau nu este interesată, să scoată la capăt nici cel mai mic dosar din tumultul de învinuiri aduse guvernărilor de acum şi de cândva.
[Jocul de-a „umflatul în pene” ca expresie a culturii politice]
Decizia CC ar mai putea avea efect benefic şi asupra partidelor parlamentare care nu-şi dau rând să-şi adjudece cu toate victoria în ultimele alegeri, considerându-se care mai de care mai important pentru soarta naţiunii. O eventuală, dar nu obligatorie, repartajare a mandatelor în rezultatul renumărării voturilor ar putea să schimbe radical datele problemei, astfel încât tuturor să le pară rău că nu au fost mulţumiţi de ceea ce le-a oferit soarta şi alegătorul moldovean. Până atunci instinctul autoconservării, dacă există, ar trebui să le indice tuturor partidelor şi fiecăruia în parte un comportament mai conciliant, mai predispus spre dialog, negocieri, compromisuri. Până nu este târziu. Şi aceasta este a doua concluzie.
Renumărarea voturilor poate avea câteva feluri de rezultate. [Unu:] repartizarea mandatelor rămâne aceeaşi. [Doi:] repartizarea mandatelor se modifică parţial. [Trei:] repartizarea mandatelor se modifică esenţial. În cel de-al treilea caz, alegerile ar putea fi declarate fraudate, fiind anunţate alegeri noi.
Cel mai degrabă că se va realiza prima variantă. Aceasta pentru că majoritatea covârşitoare a observatorilor de toate categoriile şi de pe toate meridianele au calificat alegerile ca libere şi corecte sau parţial corecte.
Dar nu pot fi excluse totalmente şi variantele doi sau trei. PCRM are în spate experienţa guvernării de opt ani. Dacă în această perioadă au fost posibile fraudări grave ale rezultatelor alegerilor de către guvernare, după cum s-a afirmat în repetate rânduri, PCRM cunoaşte cum se face aceasta şi ar putea aduce probe „din propria experienţă”. Şi atunci în pierdere de mandate ar putea fi toate sau anumite componente ale AIE. Şi atunci jocul „de-a umflatul în pene” va trebui schimbat cu altul, mai umilitor atât în raport cu partenerii coaliţiei ratate de centru-dreapta, cât şi în raport cu societatea moldovenească în ansamblu, dar şi în raport cu partenerii străini care au investit atâta încredere, şi bani, într-o parte din clasa politică de la noi.
Dar nu este exclus ca anumite „bombe” sub rezultatele alegerilor să fi pus şi autorităţile locale, destul de numeroase, care reprezintă PCRM. Cel puţin despre anumite raioane din nordul Moldovei se vorbeşte anume în acest sens. Se afirmă, de exemplu, că în anumite regiuni de la nord, care se hrănesc din cultivarea şi procesarea sfeclei de zahăr, populaţia are sentimente destul de ostile faţă de exponenţii fostei guvernări pe care îi consideră vinoveţi la modul direct de degradarea ramurei şi sărăcirea unor categorii largi de oameni. Însă rezultatele alegerilor arată în mod paradoxal că Nordul a rămas aproape la fel de „roşu” ca acum 5 ani sau 10 ani. Este de presupus că, la rândul său, şi guvernarea AIE a acumulat ceva experienţă proprie în ale fraudării, respectiv, în dezavuarea fraudelor făcute de alţii. Şi atunci „bombele” pot exploda în ograda PCRM.
La care dintre componentele fostei AIE pot pleca mandatele „eliberate” este greu de pronosticat. O variantă foarte idealistă, dar nelipsită de tot de sens, ar fi trecerea, de exemplu, a pragului electoral de către Alianţa Moldova Noastră. Şi atunci ar fi destul de uşor să ne închipuim cum se va „dezumfla” şi mai mult „pasărea” PCRM-ului, care într-un an şi ceva „a căzut” de la 60 de mandate la 42, dar în acelaşi rol se pot pomeni şi alte partide „importante pentru soarta ţării”.
[Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]
