Formaţiunea politică „Partidul nostru” (PPPN) va contesta rezultatul alegerilor locale în cel puţin două localităţi, oraşul Edineţ şi satul Tvardiţa din raionul Taraclia. Anunţul a fost făcut de către liderul PPPN, Renato Usatîi, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.
Potrivit lui Usatîi, în Edineţ alegerile au fost fraudate, iar în Tvardiţa candidatul de la PPPN a fost inclus în cursa electorală cu doar două zile înainte de alegeri. „Candidatul nostru din Tvardiţa nu a avut timp pentru agitaţie electorală. Deţinem probe suficiente şi pentru Edineţ. Vom cere anularea alegerilor în aceste localităţi. Acum evaluăm situaţia şi în alte localităţi, dacă va fi nevoie, vom contesta de asemenea”, a spus Usatîi.
Renato Usatîi s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute la alegerile locale de către formaţiunea pe care o conduce. „ Noi am avut candidaţi doar în jumătate din localităţi, iar 80 la sută dintre ei au câştigat alegerile. Putem forma majorităţi aproape în toate consiliile locale, unde au candidat oamenii noştri. În celelalte cazuri vom face coaliţie cu PSRM. Ne bucură faptul că oamenii noştri nu au câştigat alegerile la limită, ci cu majorităţi bine conturate de cel puţin 60 la sută”, a mai spus liderul PPPN.
Renato Usatîi s-a arătat nemulţumit, însă, de rezultatul alegerilor din Chişinău. „ Este regretabil că n-a învins profesionalismul, ca s-a votat geopolitic. Chiar dacă sunt primar de Bălţi, promit că mă voi implica şi în Chişinău, dacă voi vedea că lucrurile nu decurg normal”, a mai declarat Usatîi.
În cadrul aceleaşi conferinţe, Renato Usatîi a anunţat că inaugurarea sa în fotoliul de primar al oraşului Bălţi va fi una modestă. „Am renunţat la concerte. Oraşul Bălţi se află într-o stare dificilă. Am fost anunţaţi că întreagă urbe ar putea fi debranşată de la apeduct în zilele apropiate din cauza unei datorii de o sută de milioane de lei. În schimb, promit un concert frumos de Ziua Independenţei”, a comunicat Usatîi.