Candidatul Partidului Politic Partidul Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova, Renato Usatîi, spune că, potrivit informaţiilor de care dispune, în circa 20 de sate a acumulat cel mai mare număr de voturi. La un briefing de presă, după închiderea secţiilor de votare, acesta le-a mulţumit cetăţenilor care l-au susţinut şi a menţionat că rezultatele preliminare ale sondajului de astăzi „sunt nişte aberaţii, ca şi restul sondajelor care au fost prezentate până acum”, transmite IPN.
Renato Usatîi susţine că, împreună cu echipa, au stabilit circa 40 de încălcări grave ale procesului de vot, pe care le-au sesizat la CEC. La sesizări au fost anexate imagini foto şi video care, potrivit lui, probează că s-au dat bani alegătorilor pentru a vota un anumit candidat, că alegătorii din stânga Nistrului au fost aduși organizat la urne. Candidatul intenţionează să sesizeze şi Procuratura.
„Majoritatea falsificărilor se preconizează pentru turul doi, pentru că cineva a luat decizia să nu achite de două ori”, a mai spus Renato Usatîi.
Acesta a venit cu un mesaj pentru cei care au recurs la fărădelegi în ziua scrutinului şi i-a asigurat că vor răspunde în faţa legii. „Vreau ca toţi cetăţenii să cunoască că noi suntem luptători adevăraţi. Suntem siguri că avem un rezultat foarte bun şi surprizele abia vor începe”, a adăugat Renato Usatîi.