„Actualmente, președintele Dodon are oportunitatea extraordinară, de exemplu, să-și anunțe pierderea încrederii în primarul de Bălți, Renato Usatîi, cărui la fel ca și guvernatorului regiunii Habarovsk i s-a deschis dosar penal la Moscova. Ar fi un exercițiu extraordinar în ajunul alegerilor prezidențiale, pentru a verifica în practică cât de pregătită este Republica Moldova pentru modelul federalist rusesc. Arestarea guvernatorului regiunii Habarovsk, Serghei Furgal, a arătat cât de durabil este statul lui Putin și cât de mult îl respectă cetățenii. Persecutarea primarului de Bălți, Renato Usatîi, ar putea arată același lucru în raport cu Igor Dodon...”.
---
La întâlnirea cu jurnaliștii din 24 iulie 2020 Președintele Igor Dodon a făcut un șir de declarații memorabile. Șeful statului ne-a reamintit că politicienii una gândesc, alta spun și a treia fac, lucru care-l caracterizează pe deplin. De ce se întâmplă așa? Fiindcă odată cu acumularea experienței și sub presiunea circumstanțelor, el se vede nevoit să-și schimbe viziunile asupra soluționării problemelor cu care se confruntă Republica Moldova. Scopul însă rămâne același – consolidarea statalității.
De ce nimeni nu-i invidiază pe moldoveni?
Deși a cochetat cu jurnaliștii, șeful statului nu a putut ascunde că se gândește la al doilea mandat prezidențial. Dacă n-ar fi așa, atunci n-ar avea sens să prezente, la 24 august, exact în ajunul începerii campaniei electorale, raportul amplu despre activitatea sa în calitate de șef al statului. E lesne de înțeles că prezentarea raportului este punctul de start al campaniei electorale. Deja am fost anunțați că în raportul promis vom găsi nu ceea ce a promis să facă, ci lucrurile colaterale, despre care crede că a reușit să le facă. Exemplu, în acest sens, îi servește comportamentul președintelui Federației Ruse pe care, președintele Dodon îl venerează și al cărui comportament încearcă să-l copie.
La începutul mandatului său prezidențial, Igor Dodon a făcut chiar o destăinuire: „Îi invidiez cu invidie albă pe cetățenii Rusiei, pentru că au un astfel de lider (Vladimir Putin). Cred că președintele dumneavoastră a făcut multe pentru consolidarea patriotismului și a statalității, acesta este cel mai important lucru. Țara nu are viitor fără asta, nouă acesta ne lipsește”. Din această declarație a președintelui Dodon putem desprinde că principala problemă a Republicii Moldova este că nimeni nu-i invidiază cetățenii. Și de ce i-ar invidia cineva pe moldoveni, dacă șeful statului lor se adresează: „Dumneavoastră” (0.26; 2.03; 2.30), unui coordonator impostor al puterii de stat, iar acesta din urmă i se adresează: „tu” (7.12).
Așadar, Președintele Dodon nu se sinchisește să recunoască că învață din experiența omologului său rus, care a promis cetățenilor: (1) creștere economică, (2) cooperare pe arena internațională pentru ridicarea prestigiului țării, (3) asigurarea concurenței politice în țară pentru a dinamiza dezvoltarea internă etc., dar, de fapt, le-a oferit: (1) stagnare economică, (2) sancțiuni economice severe din partea lumii civilizate, (3) consolidarea verticalei puterii și controlul cvasitotal asupra proceselor din politica internă prin intermediul dezmățului structurilor de forță și propagandei agresive. Cu toate acestea, președintele Putin a fost reales, în 2018, pentru un alt mandat de 6 ani, până în 2024.
De ce n-ar reuși și Igor Dodon să fie reales pentru încă un mandat? Ar putea să reușească, numai că așa cum s-a menționat mai sus: nimeni nu-i invidiază pe cetățenii moldoveni. De atâta, președintele Dodon ne-a anunțat că s-a maturizat, a acumulat experiență, și nu va merge orbește pe urmele omologului rus, care a devenit liderul unui pol al lumii multipolare, constituite din state cu regimuri autoritare, cu lideri practic inamovibili și elite gerontocratice.
Modelul statului durabil
Republica Moldova nu are încă o strategie dezvoltată pentru asigurarea stabilității durabile după modelul rusesc, în timp ce consilierii președintelui Putin au elaborat o astfel de strategie de țară – Statul durabil al lui Putin, a 4-a etapă în evoluția milenară a Rusiei, după cele trei etape precedente: statul lui Ivan al III-lea (Marele Ducat/Regatul Moscovei și al întregii Rusii, secolele XV-XVII); statul lui Petru cel Mare (Imperiul Rus, secolele XVIII-XIX); statul lui Lenin (Uniunea Sovietică, secolul XX); respectiv, statul lui Putin (Federația Rusă, secolul XXI).
Am fi putut și noi să avem ceva similar, dacă nu o strategie, cel puțin o idee națională, dar a fugit din țară coordonatorul Moldovei – Vlad Plahotniuc, autorul concepției celei de-a 4-a căi pentru Moldova. Deși, nimeni și nimic nu împiedică ca ideile și conceptul ex-coordonatorului să fie preluate și implementate.
Piedicile în calea consolidării statalității – unionismul și federalismul
Din cele afirmate de Președintelui Dodon am putut desprinde că eforturile de consolidare a statalității Republicii Moldova întâmpină două mari piedici – unionismul și problema transnistreană nesoluționată. Pentru că în primul său mandat prezidențial nu a reușit să interzică unionismul, șeful statului ne-a anunțat că intenționează s-o facă în cadrul celui de al doilea mandat. Pentru asta urmează a fit exclus din Legea Supremă articolului 142(1), care prevede posibilitatea revizuirii prin referendum a statutului Republicii Moldova de stat suveran și independent. Dacă prin acest procedeu se intenționează edificarea statului durabil al lui Dodon, atunci nu este exclus că efectul să fie exact invers. Este pur și simplu periculos să lipsești un segment considerabil de cetățeni de un ideal, nu contează dacă este realizabil sau iluzoriu. Evoluția calității vieții din Republica Moldova este ceasul cu mecanism care apropie sau depărtează țara de idealul unionist.
Pentru cea de-a doua problemă președintele Dodon ne-a asigurat că soluția va fi găsită peste ceva timp după eventuala sa realegere în funcție, precizând că reglementarea transnistreană nu mai este posibilă prin intermediul federalizării Republicii Moldova. De fapt, problema respectivă poate fi rezolvată elegant, așa cum se vede din dialogul din iunie 2019 a șefului statului cu coordonatorul acesteia din perioada respectivă – se întocmesc două proiecte de reglementare, unul secret, autentic, în care se iau în considerare doleanțele Federației Ruse, iar altul pentru a arunca praf în ochi publicului larg, ca să nu se revolte. Pentru acesta, în cel din urmă noțiunea de federalizare se substituie cu cea de statut special (3.30 – 4.00) și problema e ca și rezolvată.
De fapt, partenerii strategici din Federația Rusă știu foarte bine cât de promițătoare poate fi ideea federalismului, mai ales simțită pe propria piele, de curând, în regiunea Habarovsk. În Federația Rusă președintele schimbă guvernatorii ca mănușile, dacă își pierde încrederea în aceștia. În Republica Moldova e cu totul altfel. Să încerce președintele Dodon, în statul unitar Republica Moldova, să-și piardă încrederea în bașcanul Găgăuziei. Cu toate acestea, partenerii ruși se simt îndreptățiți să ne impună modele de federalism. Posibil că ideea respectivă nu este atât de rea. Actualmente, Președintele Dodon are oportunitatea extraordinară, de exemplu, să-și anunțe pierderea încrederii în primarul de Bălți, Renato Usatîi, cărui la fel ca și guvernatorului regiunii Habarovsk i s-a deschis dosar penal la Moscova. Ar fi un exercițiu extraordinar în ajunul alegerilor prezidențiale, pentru a verifica în practică cât de pregătită este Republica Moldova pentru modelul federalist rusesc. Arestarea guvernatorului regiunii Habarovsk, Serghei Furgal, a arătat cât de durabil este statul lui Putin și cât de mult îl respectă cetățenii. Persecutarea primarului de Bălți, Renato Usatîi, ar putea arată același lucru în raport cu Igor Dodon. Într-adevăr, dacă președintele moldav îl copie pe cel rus, atunci de ce n-ar proceda poporul profund al Moldovei la fel ca cel al Rusiei?
Victor Pelin pentru IPN
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed