Aspecte privind relațiile moldo-române și proiectele comune în derulare au fost discutate în cadrul unei întrevederi a premierului Republicii Moldova Pavel Filip cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă. Cei doi oficiali și-au exprimat dorința de a păstra și de a intensifica cooperarea bilaterală, în beneficiul cetățenilor. Întrevederea a avut loc la Iași în contextul participării celor doi prim-miniștri la evenimentele prilejuite de vizita Sanctității Sale Papei Francisc în România, transmite IPN.
Pavel Filip și Viorica Dăncilă au discutat despre continuarea programelor de reabilitare a școlilor și grădinițelor, dezvoltarea infrastructurii rutiere, precum și despre interconectarea energetică, construcția gazoductului Ungheni-Chișinău și a liniei de cale ferată cu ecartament european Ungheni-Chișinău. Oficialii s-au referit și la stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor de roaming.
Pavel Filip a mulțumit României pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în implementarea agendei de reforme, inclusiv pentru grantul de peste 200 de mii de euro oferit recent. Acesta este destinat pentru construcția sălii de sport în comuna Crihana, implementarea serviciului de urgență 112 și dotarea cu echipament medical performant a Spitalului din Comrat. În context, șeful Guvernului de la Chișinău s-a referit și la necesitatea impulsionării implementării proiectului de curățare a albiei râului Bâc, pentru care Guvernul României a oferit zece milioane de euro.
Pavel Filip și Viorica Dăncilă au accentuat importanța continuării dialogului politic dinamic și a colaborării pragmatice pentru avansarea Republicii Moldova pe calea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, în beneficiul cetățenilor săi.
În cadrul vizitei la Iași, prim-ministrul Pavel Filip a participat la evenimentele prilejuite de călătoria apostolică a Sanctității Sale Papa Francisc. Premierul a dat mâna cu Papa Francisc și a menționat că este onorat să se afle printre pelerinii care au venit sa-l salute pe Suveranul Pontif.
„Vizita Sanctității Sale Papa Francisc, desfășurată sub genericul „Să mergem împreună”, este una istorică și mult așteptată de zeci de mii de oameni, iar mesajul Sfântului Părinte de promovare a unității, a înțelegerii și iubirii dintre oameni este de o importanță deosebită în lumea contemporană”, a spus Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern. Premierul a exprimat gratitudine și pentru implicația umanitară și socială a Bisericii Romano-Catolice în Republica Moldova, inclusiv prin intermediul misiunii de caritate „Caritas-Moldova” și a Fundației „Regina Pacis”.
În comunicat se mai spune că în ultimii ani dialogul la nivel înalt dintre autoritățile Republicii Moldova și Sfântul Scaun s-a intensificat. În septembrie 2018, Eminența Sa Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun a efectuat o vizita la Chișinău. Călătoria apostolică a Papei Francisc în România a avut loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II, în 1999.