Relațiile bilaterale dintre România și Moldova, mai solide ca oricând

Relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova sunt mai solide și mai eficiente decât oricând. Crizele și nevoile urgente cauzate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina nu au făcut decât să consolideze și mai mult relația dintre București și Chișinău. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținută de ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu, aflată în vizită la Chișinău, transmite IPN.

„Este prima mea vizită în afara României, de la preluarea mandatului cu câteva zile în urmă. Lucru deloc întâmplător, este o reconfirmare a tradiției și a relației speciale, deosebit de strânse și de profunde existente între România și Republica Moldova. Sunt aici și în pregătirea vizitei domnului prim-ministru al României, care va veni curând într-o vizită cu președintele senatului României”, a declarat Luminița Odobescu.

La rândul său, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, a apreciat faptul că ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu, a ales să efectueze prima sa vizită în Republica Moldova, menționând că aceasta „subliniază din nou relațiile frățești și extrem de apropiate între țările noastre”. El a mulțumit României pentru sprijinul acordat în organizarea Summitului CPE, în special în ceea ce privește securitatea și interacțiunea cu presa. „Succesul acestui summit, care într-adevăr a fost o ocazie unică pentru Republica Moldova de a convinge practic întreaga familie de state europene cât de europeană este Republica Moldova. Succesul acestui summit este rezultatul eforturilor noastre comune cu cei care ne-au sprijinit, și aici mă refer în special la România”, a declarat Nicu Popescu.

Nicu Popescu a continuat prin a spune că, indiferent de orientarea geopolitică sau politică, indiferent de limba maternă pe care o vorbesc, absolut toți cetățenii Republicii Moldova beneficiază de sprijinul concret din partea României. „România finanțează numeroase proiecte cu un impact pozitiv asupra țării noastre. Această listă de proiecte este foarte lungă. Printre acestea se numără și peste 1100 de grădinițe reparate, sute de microbuze școlare, asistență cu motorină pentru agricultori, ajutor umanitar în timpul crizei refugiaților, sprijin în procurarea și stocarea gazului natural, în această perioadă care a fost una destul de grea în sectorul energetic din țara noastră”, a declarat Nicu Popescu.

El a menționat și suportul de care Republica Moldova se bucură pe palierul aderării la Uniunea Europeană. „Am discutat în detalii și gradul de îndeplinire de către Republica Moldova a celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, lucrurile avansează destul de bine și, inclusiv cu sprijinul României, sperăm și mizăm pe faptul că spre sfârșitul acestui an Republica Moldova va obține recomandarea de începere a negocierilor de aderare la UE. Am discutat și proiectele comune care ne leagă: poduri, interconexiuni în domeniul energetic și alte proiecte care ne vor ajuta în continuare să menținem Republica Moldova pe făgașul integrării europene”, a declarat Nicu Popescu.

Ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu a declarat că România s-a implicat activ și constant la nivel european și internațional în beneficiul Chișinăului. Cu acest scop, în aprilie anul trecut a fost creată platforma de sprijin pentru Republica Moldova împreună cu Germania și Franța, iar în toamnă urmează să fie organizată ce de-a patra reuniune,  la Chișinău. „Domnul președinte, guvernul, domnul prim-ministru, toate autoritățile române susțin activ, vocal procesul de aderare, aș putea spune, al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este un moment important. Lucrăm împreună pentru atingerea acestui obiectiv. Cred că România a dovedit-o clar și răspicat în tot dialogul cu partenerii europeni, că este un susținător al Republicii Moldova în acest drum european, iar drumul acesta îl vom parcurge împreună”, a precizat ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.