Op-Ed
	Tranziția post-Dodon înseamnă atât scoaterea din izolare parțială a președinției în raport cu Occidentul, cât și o nouă tentativă a forțelor pro-europene moldovenești de a construi o relație mai previzibilă cu Kremlinul...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Câștigătorul alegerilor prezidențiale, liderul opoziției proeuropene și ex-premierul Maia Sandu a introdus “scoaterea din izolare” a Moldovei în lista priorităților imediate ale mandatului său. Întrevederile cu ambasadorii României, Franței sau SUA, la Chișinău, și discuțiile telefonice cu liderii statelor UE și ale țărilor vecine, precum și cu reprezentanții instituțiilor europene, au demarat înainte de inaugurarea propriu-zisă a lui Sandu în funcție. Toți acești pași au fost deja calificați de Maia Sandu drept începutul “scoaterii din comă” a politicii externe moldovenești. Interpretarea oferită de noul președinte necesită precizări nuanțate cu privire la fluctuațiile reale din politica externă a țării în ultimii cinci ani. În același context, sunt trasate recomandări legate de riscurile ce pot parveni la revizuirea relațiilor cu Rusia în grabă sau de o manieră radicală.

De la politică externă multivectorială la una “consecventă”?

În anii 2015-2020, politica externă a țării a trecut prin câteva etape de tranziție distincte. Perioada 2015-2019 a ieșit în evidență pentru faptul că diplomația a fost supusă intereselor private (inclusiv de supraviețuire politică) ale guvernării oligarhice (NEE, Noiembrie 2019). În acel moment, conflictele dintre guvernul pretins pro-UE și președinția pro-rusă permitea exploatarea animozităților geopolitice externe – politică externă multivectorială antagonizată artificial. După aceasta, din vara și până la finele toamnei lui 2019, țara a trecut brusc la o politică externă multivectorială constructivă, dar și oscilatorie (NEE, Noiembrie 2019). Accentele geopolitice variau în funcție de instituția implicată - președinția și-a manifestat neîntrerupt preferințele pro-ruse, iar interesul primordial al Guvernului era legat de apropierea politică și sectorială de UE. De la finele lui 2019 și până în decembrie 2020, politica externă și-a păstrat natura multivectorială, dar dialogul politic cu Rusia a fost prioritizat, în timp ce relațiile cu partenerii occidentali s-au dezvoltat continuu, dar în cadrul cooperării sectoriale (3DCFTA, Iulie 2020). Așadar, relațiile cu UE s-au menținut active, predominant la nivel tehnic și sectorial. Aflându-se în responsabilitatea coaliției majoritare și a Guvernului lui Ion Chicu, raporturile cu UE nu au primit un impuls politic, ci din contra, chiar dacă s-au derulat conform agendei prestabilite. Accelerarea episodică a reformelor a fost determinată de mecanismul european de condiționalite și presiunea colectivă a opoziției și a societății civile, care a fost sprijinită de instituțiile UE.

De la finele lui 2020, odată cu începutul președinției Maiei Sandu, redeschiderea politicii externe moldovenești va avea loc la nivelul președinției. Sunt inevitabile acțiuni de ordin simbolic, precum readucerea drapelului UE în imagine, după ce Igor Dodon l-a scos din uzanța președinției în anul 2016. Același lucru se referă la redenumirea limbii de pe pagină oficială a instituției, care poate să revină de la limba moldovenească la cea română. Corecțiile efectuate de Sandu pot întări percepția că președinția trece prin “europenizare”, în direcția opusă a orientării externe dictate de Igor Dodon, care a beneficiat de doze de bunăvoință din partea Rusiei (accesul la piața rusă pentru unele categorii de producători, achiziționarea de gaze, amnistiile temporare pentru muncitorii moldoveni), în schimbul unei loialității geopolitice dovedite. Restabilirea demnității țării pe plan internațional și desfășurarea unei politici externe “pozitive, active și deschise” va întâmpina mai puține obstacole în direcția occidentală. Același lucru este practic imposibil în relația cu Rusia, dacă Maia Sandu renunță să acomodeze interesele rusești într-o formă sau alta. Or, dependența față de factorul rusesc admisă de Igor Dodon a înrădăcinat așteptări specifice la Moscova, pe care președinția Maiei Sandu nu se arată dispusă să le livreze. În general, politica externă echilibrată a Moldovei în perioada post-Dodon poate fi consecventă doar în relația cu actori externi previzibili – UE, SUA. Dialogul cu Rusia va necesita mai mult calcul strategic și flexibilitate, decât consecvență în stare pură. Ambițiile lui Sandu exprimate înainte de inaugurarea din decembrie 2020 au fost de a avea relații pragmatice “atât cu Vestul, cât și cu Estul”. Acest deziderat nu semnalează o renunțare la politica externă echilibrată, care a fost aplicată anterior, dar de o manieră defectuoasă.

Ce este “scos din izolare” - țara sau președinția?

Alegerea noului președinte moldovean influențează inevitabil politica externă, dar mai puțin în mod structural și mai mult la nivel instituțional. În mod obiectiv, transformările calitative în politica externă a țării au început după căderea regimului oligarhic în vara lui 2019 (NEE, Noiembrie 2019). Atunci, constituirea coaliției de guvernare, în care au coabitat forțe politice cu viziuni geopolitice distincte, a permis revigorarea calitativă a dialogului cu Vestul și Estul. Până atunci, animozitățile geopolitice între UE și Rusia erau exploatate de către oligarhul Vladimir Plahotniuc pentru a compensa defectele din politica internă și a obține capital politic în competiția pentru putere. Din aceste considerent, căderea regimului oligarhic de la mijlocul lui 2019, improbabilă fără consensul geopolitic atins între UE, SUA și Rusia, a condus la relansarea politicii externe. Această conjunctură politică nu a fost valorificată de Igor Dodon, care a cultivat în continuare preferințe pentru orientarea pro-rusă și chiar euroasiatică în cadrul președinției sale.

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 și victoria Maiei Sandu pot produce schimbări calitative la nivelul instituției președintelui. Prin urmare, sub conducerea lui Sandu, din “izolare” poate fi scos oficiul președintelui, nicidecum nu țara. În termeni practici și conceptuali, președinția necesită o eliberare efectivă de prejudecățile geopolitice. Acestea au devenit, pe de o parte, un element indivizibil al președinției ca urmare a apartenenței lui Igor Dodon la spațiul cultural-tradiționalist euroasiatic, adjudecat de Rusia. Pe de altă parte, președinția a fost atrasă în animozitățile geopolitice regionale, importate în scopuri propagandistice de către regimul oligarhic, perceput drept actor politic pro-UE.

Două necesități imediate pentru transformarea pozitivă a președinției țin de credibilitate și echilibrarea politicii externe. Reabilitarea credibilității oficiului președintelui atât pe plan local, cât și în raport cu partenerii occidentali, este esențială. Pe lângă aspectul pur instituțional, Maia Sandu va trebui să elimine, cu precauție și gradual, moștenirea geopolitică a lui Igor Dodon, a cărui intenție a fost mereu de a genera simbioză între interesele naționale moldovenești și cele geopolitice ruse. În calitate de președinte care s-a conformat status-quo-ului geopolitic regional sugerat de Moscova, Igor Dodon a provocat un “regim de reticență” din partea multitudinii de actori internaționali, care au relații complicate cu Rusia. Astfel, președinția lui Dodon a devenit victima propriei poziționări geopolitice de partea Rusiei, care a devenit sancționabilă în Vest pentru anexarea Crimeii în 2014 și militarizarea separatismului în regiunea Donbas a Ucrainei. Din acest raționament, misiunea principală a președintelui Sandu pe plan extern trebuie să conțină măsuri ce pot restabili efectiv și menține o autonomie geopolitică autentică a țării.

Intențiile și provocările lui Sandu în relația cu Rusia

În demersul său electoral, Maia Sandu a plasat relația cu Rusia pe ultimul loc în topul obiectivelor de politică externă după implementarea Acordului de Asociere cu UE, consolidarea relațiilor cu România și Ucraina și, respectiv, dezvoltarea unui dialog strategic cu SUA. În promisiunile sale electorale, Sandu propunea “asigurarea unor relații normale, neconflictuale” cu Rusia, în baza unor interese comune în patru domenii specifice – comerț, investiții, libera circulație și domeniul cultural. Vizarea explicită a Moscovei în reglementarea transnistreană nu a fost inclusă în programul electoral, dar nici în primele promisiuni post-electorale. În orice caz, avansarea în dosarele socio-economice depinde de contactele politice care, la rândul lor, sunt influențabile de comunicarea personalizată cu Kremlinul. În absența acestei ecuații, obținerea unui progres cuantificabil va fi complicată. Pe lângă tranziția generală prin care va trece dialogul președinției cu actorii internațional, o altă tranziție se va datora dispariției elementului informal al prieteniilor personale, construite de Dodon cu diverși actori politici din Rusia.

În general, persistă doi factori principali care pot genera tensiuni în relațiile cu Rusia, pe care Maia Sandu în calitate de președinte va trebui să le înfrunte. Primo, este vorba despre moștenirea lui Dodon, care include două componente majore – combinația relațiilor oficiale de stat și a celor informale cu factorii de decizie din Rusia și agenda politică dedusă din prezența în organizațiile euroasiatice – Uniunea Economică Euroasiatică.

Solicitarea anulării statutului de țară observator în Uniunea Eurosiatică sau ignorarea specificului informal al dialogului cu Rusia poate avea consecințe de ordin general asupra relațiilor bilaterale. Și, segundo, interpretarea eronată, intenționat sau nu, a acțiunilor și declarațiilor președintelui Maiei Sandu de către actorii politici ruși primari și secundari (Ministerul de Externe, Duma de Stat etc.). În acest sens, comunicarea oficială a președinției în limba rusă contează la fel de mult ca și contracararea dezinformării în presa de limbă rusă din Moldova. Forțele politice pro-ruse din țară, în particular Socialiștii, la șefia cărora revine Igor Dodon din decembrie 2020, sunt hotărâte să complice relațiile lui Sandu cu Moscova. Astfel, Dodon a reușit să distorsioneze declarațiile lui Sandu vizavi de “retragerea forțelor ruse” din regiunea transnistreană, iar Rusia a convertit interpretarea eronată în reacție tăioasă contra Sandu.

În general, atitudinea Maiei Sandu față de dimensiunea estică a politicii externe necesită o abordare “inteligentă”, care permite construirea unei strategii durabile. Tensionarea inutilă a relațiilor cu Rusia va reieși dintr-o poziționare “emoțională” fie față de provocările generate de forțele pro-ruse locale sau cele de producție proprie ale Moscovei. Apelarea la platformele internaționale multilaterale (OSCE, ONU, Consiliul Europei etc.), pe de o parte, și asigurarea unei comunicări externe eficiente (inclusiv în limba rusă), vor reduce incidența emoțiilor. Reglementarea transnistreană și statutul autonomiei găgăuze figurează în lista dosarelor complicate cu o prezență puternică a factorului rusesc. O modalitate inteligentă de a injecta constructivism în relația cu Rusia poate fi tactica “pașilor mici”, în care eforturile trebuie concentrate pe dosarele unde pot fi obținute rezultate. Președintele Maia Sandu urmează să păstreze o perspectivă clară cu privire la impactul politicii externe asupra rapoartelor de forță în politică internă. Mișcările radicale în direcția Rusiei, precum abandonarea Uniunii Euroasiatice, poate avantaja forțele pro-ruse în condițiile unor alegeri parlamentare anticipate, ce pot avea loc în mod subit.  

Tabel. Abordarea „inteligentă” versus cea „emoțională” în raport cu Rusia

Sursa: Constatările autorului

Așteptările Rusiei de la Moldova în perioada post-Dodon

S-a creat percepția că Rusia ar fi pierdut pozițiile în Moldova din cauza victoriei Maiei Sandu. Evident, vizibilitatea demersului pro-rus va descrește din spațiul public. De asemenea, interesele rusești nu vor mai fi promovate sub drapel moldovenesc la forurile internaționale. Mai mult ca atât, președinția lui Sandu va întrerupe orice fel de acces eventual la informația legată de securitatea națională a țării. Cu toate acestea, președinția lui Dodon a generat “un bagaj” de angajamente și relații cu Moscova, care nu va putea fi ignorat de noul președinte. Orice mișcare bruscă într-o direcție diferită de „moștenirea lui Dodon” poate produce reacții, deocamdată imprevizibile, din partea Rusiei.

Așadar, în primul rând, dimensiunea reglementării transnistrene va trece prin modificări, deoarece Maia Sandu vrea mai degrabă să de-criminalizeze regiunea, inclusiv cu ajutorul Ucrainei, decât să legitimizeze în vreun fel starea de fapt de pe malul stâng al Nistrului (contrabandă, datoria pentru gazele naturale). Nu este clar dacă forțele politice și oligarhice din regiunea separatistă, împreună cu coordonatorii de la Moscova, vor accepta măsuri ce pot diminua balanța de forțe dintre Chișinău și Tiraspol. 

Al doilea aspect sensibil ține de apartenența la Uniunea Economică Euroasiatică. Începând cu anul 2018, președintele Dodon a inițiat interacțiuni cu structurile euroasiatice asupra cărora Maia Sandu va trebui să decidă, dacă trebuie menținute sau nu. Anularea acestora va fi interpretată ca o mișcare împotriva Moscovei, iar reacția poate afecta dosare care nu au conexiune directă, cum ar fi accesul pe piața rusă sau situația muncitorilor moldoveni.

Nu în ultimul rând, dimensiunea politicii interne – de la definirea statutului autonomiei găgăuze și până la garantarea condițiilor legale pentru funcționarea limbii ruse – poate constitui un alt domeniu volatil. Socialiștii în frunte cu Igor Dodon se mobilizează în Parlament pentru a o proiecta pe Maia Sandu drept președinte rusofob. În acest sens, va conta discursul politic privind consolidarea autonomiei găgăuze; conferirea unei poziții privilegiate limbii ruse printr-o lege organică, adițional la prevederile constituționale (Art. 13); și, dezmembrarea legii împotriva propagandei ruse, adoptată în 2017 (IPN, Decembrie 2017).

În loc de concluzii...

Dependențele Moldovei de Rusia s-au subțiat în ultimii ani, datorită integrării în piața europeană sau construcția unor surse de distribuție a gazelor naturale alternative. Oricum, problemele structurale descrise mai sus fac ca normalizarea relațiilor să depindă mai puțin de intențiile pragmatice ale președinției lui Sandu sau eficiența negocierilor propriu-zise, ci de interesele geopolitice strategice ale Moscovei.

Exemplul Ucrainei sau Georgiei demonstrează că preferințele electoratului vizavi de Rusia este reversibil, iar forțele pro-ruse au o capacitate ridicată de regenerare. De aceea, președinția lui Sandu are nevoie de o abordare “inteligentă”, în care prevalează o perspectivă de durată asupra însănătoșirii relațiilor cu Rusia în direcția pragmatismului prin depersonalizarea contactelor instituționale. Chiar dacă moștenirea lui Dodon creează motive de iritare pentru noul președinte, demontarea acesteia implică acțiuni graduale și evitarea comportamentului „emoțional”. O modalitate sigură pentru prevenirea situațiilor critice în relațiile cu Rusia reprezintă valorificarea extinsă a platformelor multilaterale internaționale. Tranziția post-Dodon înseamnă atât scoaterea din izolare parțială a președinției în raport cu Occidentul, cât și o nouă tentativă a forțelor pro-europene moldovenești de a construi o relație mai previzibilă cu Kremlinul.

În fine, Maia Sandu trebuie să reiasă din resursele sale politice reale, care în prezent sunt limitate. De aceea, orice măsură radicală sau precipitată în relația cu Rusia este sortită eșecului, dacă nu reiese dintr-o combinație de putere favorabilă. Aceasta presupune un parlament integru, reînnoit prin alegeri anticipate și guvernat de o coaliție controlată de forțele pro-europene, și respectiv un guvern amical președintelui Sandu.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.