Relația dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova este una bazată pe niște coincidențe de interese geopolitice, dar fără ca să existe o încredere reciprocă totală. De această părere este analistul Corneliu Ciurea, exprimată în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.
În opinia lui, este o relație foarte asimetrică întrucât are loc între un colos și un stat pitic, în comparație cu Statele Unite. „Dar este interesant că această confluență de interese geopolitice persistă și ea ține de factorul rusesc și de faptul că noi dorim evacuarea trupelor ruse, munițiilor din Transnistria și reintegrarea statului”, spune Corneliu Ciurea. În ce ține de interesele Statelor Unite, analistul consideră că acestea sunt temperarea factorului rusesc, ținerea lui în frâu.
Alexandru Solcan, decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative din cadrul Universității de Stat din Moldova, consideră că Statele Unite ale Americii se implică în Republica Moldova în măsura în care țara are nevoie de această implicare și în măsura în care o solicită. Potrivit lui, există factorul rusesc care a generat un anumit comportament și din partea SUA. Alexandru Solcan consideră că Statele Unite este principala țară din mai multe organizații donatoare și a oferit Moldovei un suport de circa 1,5 miliarde de dolari. „Aceasta este o sumă destul de impresionată, dar, probabil, nici aceasta nu este cel mai important. Cel mai important sunt unele condiționări pentru oferirea unui anumit suport prin efectuarea unor reforme”, a afirmat decanul.