Relația dintre Moldova și FMI este cea mai bună din ultimii 30 de ani, oficial FMI

Relațiile de parteneriat dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional sunt excelente, chiar pot fi catalogate ca cele mai bune din ultimii 30 de ani. O opinie în acest sens a fost exprimată de către Mark Horton, director adjunct al departamentului european al Fondului Monetar Internațional, invitat al podcastului „Dă sens banilor”, transmite IPN.

„Avem un program important cu Moldova, un program cu sprijin financiar substanțial. Am mai avut astfel de programe în trecut, am avut o serie de programe, începând, probabil, cu 1992 sau 1993. Programul curent este mare și durează o perioadă foarte lungă de timp – aproape patru ani în total – din decembrie 2021 până în octombrie 2025. Este o perioadă lungă. Consiliul de directori executivi al FMI a aprobat cea de-a patra evaluare de program. Acesta este un semn bun, înseamnă că acordul la care am ajuns se respectă, se atestă un angajament ferm al autorităților și se înregistrează performanțe bune”,  a declarat Mark Horton.

El spune că acest  program a fost extins argumentat după invazia Rusiei în Ucraina, când nevoile au crescut și acum se va mai adăuga un program nou deoarece FMI a creat un mecanism de creditare nou pentru a sprijini politicile asociate cu schimbările climatice, securitatea energetică și finanțarea verde. „Moldova a solicitat un nou program finanțat prin acest mecanism de creditare, în valoare de circa 170 de milioane dolari. Este doar al doilea program de acest gen din Europa. Așadar, este o evoluție importantă, o evoluție majoră. Avem relații bune cu autoritățile, suntem recunoscători pentru eforturile lor și susținem ferm cadrul de politici și direcția de dezvoltare trasată de ei”, a declarat Mark Horton.

Director adjunct al departamentului european al Fondului Monetar Internațional spune că pe parcursul anilor au fost mai multe programe. Scopul de bază al acestora fiind de a oferi sprijin financiar. „La unele etape era nevoie de finanțare urgentă, alteori programele erau mai lungi. În general, FMI acordă finanțare prin două tipuri de programe: așa-numitele programe stand-by, de urgență, și programe extinse, cu durată mai mare. Programele stand-by durează, în general, 12-18 luni și acordă finanțare pentru necesitățile acute. În cazul programelor extinse, perioadele de rambursare sunt oarecum mai lungi, ceea ce permite concentrarea asupra unor provocări mai structurale sau de lungă durată”, a menționat oficialul FMI.

Mark Horton spune că programele  FMI se concentrează de fiecare dată pe domenii sau probleme similare: asigurarea unei politici bugetar-fiscale durabile, a unui deficit bugetar adecvat, a eficienței cheltuielilor, majorarea veniturilor bugetare într-un mod care să nu afecteze economia, să nu fie o povară prea mare pentru cetățeni și companii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.