Regulamentul privind acordarea suportului în situații excepționale, aprobat

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul-cadru privind acordarea suportului țării-gazdă în situații excepționale. Drept punct național de contact este desemnat Serviciul Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, transmite IPN

Regulamentul stabilește modalitățile de acordare a asistenței internaționale la solicitarea Guvernul Republicii Moldova pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale produse în ţară, precum şi modalitățile de acordare a asistenței de urgenta altor țări de către Republica Moldova.

Documentul reglementează modelele formularelor de solicitare și de oferire a asistenței. Regulamentul prevede și acțiunile instituțiilor statului care vor fi implicate în procesul de soluționare a problemelor cu care se vor confrunta de echipele de intervenție internaționale, oferirea asistenței în vederea facilitării trecerii frontierei, efectuării controlului vamal, precum și recunoașterii competențelor părții ce acordă ajutor.

Prevederile Regulamentului decurg din Acordul de Asociere Moldova – UE și sunt bazate pe cele ale acordurilor bilaterale încheiate între Republica Moldova şi alte state privind cooperarea în domeniul protecției civile şi depășirii consecințelor situațiilor excepționale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.