Regulamentul de subvenţionare a producătorilor agricoli este aproape gata
Proiectul noului Regulament de subvenţionare a producătorilor agricoli va fi definitivat în scurt timp, a anunţat într-o emisiune la Radio Moldova directorul general al Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură, Petru Maleru, citat de Info-Prim Neo. Documentul păstrează măsurile de susţinere aplicate în 2010. Schimbările pe care le propune sunt de ordin tehnic, pentru optimizarea procedurii de colectare a actelor şi eliberare a subvenţiilor.
În 2011 vor fi aplicate următoarele măsuri de susţinere a agriculturii: stimularea creditării producătorilor agricoli de bănci şi alte instituţii financiare; stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură, stimularea investiţiilor pentru fondarea plantaţiilor multianuale (comparativ cu anul 2010 a fost extinsă lista culturilor multianuale subvenţionate, inclusiv pentru migdale, pomuşoare); subvenţionarea investiţiilor pentru producerea legumelor pe teren protejat, nu numai în sere solarii ca în anul trecut, dar şi în tuneluri mari şi mici; stimularea investiţiilor la procurarea tehnicii şi utilajului agricol, a echipamentului de irigare şi în premieră a instalaţiilor împotriva îngheţului şi sistemele antigrindină.
O altă măsură se referă la promovarea şi dezvoltarea agriculturii ecologice. Subvenţiile sunt oferite pentru trei ani de tranziţie la agricultura ecologică. Alte măsuri ţin de stimularea investiţiilor în renovarea fermelor zootehnice (au fost scoase limitele de finanţare pentru a stimula producţia cărnii de bovină); stimularea procurării animalelor de prăsilă şi menţinerea fondului genetic (s-a extins lista animalelor de prăsilă pentru procurarea cărora vor fi acordate subvenţii, inclusiv iepuri de prăsilă şi alte câteva mici animale care pot interesa crescători); stimularea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare şi procesare (frigidere pentru păstrarea fructelor şi legumelor, case de ambalaj, liniilor de procesare); subvenţionarea pentru compensarea cheltuielilor energetice la irigare (banii vor plătiţi nu întreprinderii Apele Moldovei pentru întreţinerea staţiilor de pompare, ci direct producătorilor care vor efectua irigarea).
O nouă măsură prevede compensarea parţială a cheltuielilor legate de remedierea terenurilor degradate. Subvenţia va constitui 50% din cheltuielile legate de readucerea în circuitul agricol a terenurilor cu un înalt grad de degradare.
Viorel Chivriga, expert IDIS Viitorul, a apreciat că noul Regulament de subvenţionare trebuie să stimuleze modernizarea agriculturii. „E bine că se simplifică unele momente în procedura de acordare a subvenţiilor. De exemplu nu pentru toate măsurile de subvenţionare va fi necesară prezentarea de către producător a business-planului. Au fost liberalizate unele cerinţe privind instruirea producătorilor. Sunt unele gospodării care desfăşoară o activitate eficientă şi fără ca administratorii să fie absolvenţi ai unor cursuri stabilite. Pe parcursul anului trecut asemenea condiţionări au creat mari probleme la accesarea subvenţiilor”, a menţionat expertul IDIS.
Aurelia Bondari, directorul executiv al Asociaţiei Agroinform, şi-a exprimat temerea că scoaterea limitelor de finanţare la unele măsuri de subvenţionare ar putea să îngrădească accesul la subvenţii a producătorilor mai mici. „Se vorbeşte că în fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli vor fi alocate în anul curent din bugetul de stat 500 mln lei. Având în vedere datoria la subvenţionare pe 2010, de 200 mln lei, ceea ce va rămâne este prea puţin faţă de necesităţi şi faţă de acele obiective de trecere la o agricultură performantă”, a menţionat Aurelia Bondari. Directorul Agroinform a mai spus că asocierea producătorilor este un proces inevitabil, dar trebuie să fie pe principii benevole. Condiţia impusă la subvenţionare de a fi membru al unei asociaţii a dus la crearea multor organizaţii de o singură zi.