Regulament cu ghinion, repus în aplicare şi din nou atacat în judecată

Consiliul municipal Chişinău (CMC) a repus în aplicare Regulamentul transportatorilor auto de călători şi bagaje, anulat la 14 mai. Primarul general interimar, Nistor Grozavu, a anunţat că va ataca decizia în judecată, transmite Info-Prim Neo. În şedinţa din 14 iulie, aleşii locali ai AMN, PLDM, PL, PSD şi PDM au cerut trimiterea spre reexaminare a regulamentului, motivând că are multe lacune. Consilierul Oleg Onişcenco, preşedintele comisiei de ramură, care desemnează administratorii de rute de microbuz, a insistat ca proiectul să fie pus la vot. A fost susţinut şi de fracţiunea PCRM. „Autorităţile publice locale de doi ani nu mai numesc administratori de rute în capitală. Chişinăuienii sunt nemulţumiţi de serviciile prestate de transportatori şi trebuie de făcut ordine. Modificările necesare pot fi operate pe parcurs”, a declarat Valeri Pavlov, din fracţiunea PCRM. Primarul general interimar, Nistor Grozavu, a precizat că proiectul propus iniţial de Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţii şi modificat de Oleg Onişcenco, nu are avizele comisiilor CMC şi admite multe ilegalităţi, care ar putea provoca o criză de proporţii în transportul public privat. „Administraţia capitalei de mai multe ori a propus să fie operate modificările de rigoare, pentru ca acest act normativ să devină unul viabil. În cazul în care acest regulament ar intra în vigoare, vor fi considerate legale şi rezultatele concursului pentru numirea administratorilor de rută, care s-a desfăşurat cu uşile închise, şi trebuie schimbaţi peste noapte o jumătate din administratorii rutelor, fapt care va genera grevă generală în transportul public privat. O parte din administratori de rute au atacat deja în instanţele de judecată acest regulament”, a menţionat primarul general interimar. „Pentru a evita dezordinea în domeniu, secţia juridică a Primăriei va ataca decizia de repunere în aplicare a regulamentului în instanţele de judecată”, a conchis Nistor Grozavu. La sfârşitul lunii mai primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziţie pentru ca transportatorii privaţi de călători să se poată conduce de o decizie din anul 2000, care reglementează activitatea microbuzelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.