„Masacrul inocenţilor sau cronica unui război uitat”, un film realizat de Victor Bucătaru, este prezentat sâmbătă, 2 martie, în premieră publicului larg. Filmul prezintă imagini din timpul războiului de la Nistru, care a avut loc acum 21 de ani, transmite Info-Prim Neo. Filmul conţine imagini documentare din majoritatea luptelor de la Coşniţa până la Tighina. Autorul filmului nu este numai un martor ocular, el redă imagini filmate din interior, el cunoaşte cele expuse pe ecran, nu din auzite sau povestite, sunt trăirile lui. Autorul filmului susţine că această creaţie a sa nu este nici istorie, nici jurnalism, ci este un simplu film. Victor Bucătaru va participa la câteva festivaluri internaţionale pentru a-l promova – la Sarajevo şi la Sibiu. Victor Bucătaru îşi doreşte ca acest film să fie văzut de mai multe generaţii. Filmul va fi prezentat la Centrul Cultural Odeon la ora 17.00.