Regizorul Titus Jucov, condus pe ultimul drum

Titus Jucov a fost nu doar un regizor, ci şi un dascăl de excepţie, a reuşit să creeze o armonie desăvârşită într-un colectiv format din două trupe de teatru, română şi rusă. Maestrul rămâne în memoria celor care l-au cunoscut o persoană veselă, inspirată şi activă.

Solicitat de IPN, preşedintele Uniunii Teatrale, Sandu Grecu, a spus că trecerea în nefiinţă a maestrului Jucov este o mare tragedie, nu doar pentru Teatrul „Licurici” pe care l-a condus. Republica Moldova a pierdut regizorul tuturor păpuşilor. „Mi-a fost 4 ani de zile un sprijin, fiind directorul meu. Şi acum câteva zile, am avut o discuţie înainte de a pleca cu trupa de teatru în Turcia. Trebuia să începem zeci de proiecte împreună. Mă simt epuizat şi decesul subit a fost neaşteptat totalmente”, a spus Sandu Grecu.

Preşedintele Uniunii Teatrale a subliniat că Titus Jucov este unicul director de teatru care a reuşit să facă un tandem între generaţiile de regizori Valeriu Cupcea, Ion Şcurea, Ilie Todorov şi generaţia tânără. Fiind cu 10 ani mai mare, Titus Jucov a făcut o punte, iar ruperea acestei punţi pentru oamenii de teatru duce cultura naţională la marginea râpei. Tot mai puţin şi mai puţini oameni de excepţie rămân să ajute şi să ne îndrume pe cei care au venit să facă teatru. Republica Moldova rămâne cu tot mai puţine personalităţi, pe care deja le putem număra pe degete, a mai spus Sandu Grecu.

„S-a mai dus un soldat al culturii. Nu mă pot împăca cu gândul, cu trista vestire că Titus Jucov nu mai este. Că n-o să ne mai întâlnim la cantină în orele de prânz sau în biroul său, când mă duceam să-i cer o mână de ajutor, ori în biroul meu, când venea să-mi arate cărţile nou apărute ale sale, să discutăm problemele vieţii, ale teatrului, ale culturii”, scrie directorul Bibliotecii Naţionale „Vasile Alecsandri”, Alexe Rău, pe o reţea de socializare.  

Alexe Rău menţionează că au devenit cu Titus Jucov directori de instituţii de cultură cam în acelaşi timp, iar pentru că instituţiile mai erau şi vizavi una de alta, au devenit prieteni de o viaţă, cum s-ar zice. „La început îi ziceam Titus cel Bun, pentru că mai rar om de o bunătate ca a lui. Apoi i-am zis Titus cel Înţelept, fiindcă era unul din puţinii oameni care a ştiut a citi cartea vieţii şi a trage din ea învăţămintele de care se conducea şi se împărtăşea şi cu alţii. L-am numit apoi Titus cel miruit cu Har, graţia nepărăsindu-l niciodată şi luminându-i faptele sale creatoare şi manageriale”, subliniază Alexe Rău.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, a subliniat că nimeni nu s-a gândit şi nu s-a aşteptat la un sfârşit atât de subit şi tragic. Titus Jucov a fost mai mult decât un regizor şi plecarea lui lasă un gol imens. Va trebui să treacă mult timp pentru ca societatea să se obişnuiască cu realitatea că Titus Jucov nu mai există.  Ghenadie Jalbă spune că l-a cunoscut pe Titus Jucov ca pe o persoană mereu veselă, inspirată şi activă. Nu a auzit niciodată să se plângă pe sănătate şi asta este cel mai grav, că s-a stins în doar câteva ore.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă şi oamenii de cultură din Moldova au transmis un mesaj de compasiune familiei şi rudelor regizorului. În mesaj se menţionează că în cei 34 de ani cât s-a aflat la conducerea Teatrului „Licurici” Titus Jucov a reuşit să facă un mare teatru naţional pentru cei mici. A cucerit cu teatrul său mai multe trofee şi premii la festivaluri naţionale şi internaţionale şi a creat din „Licurici” un brand al Republicii Moldova.

În memoria teatrală a Republicii Moldova vor rămâne spectacole regizate de Titus Jucov ca:  „Răţuşca cea urâta” de Andersen, „Harap Alb” după Ion Creangă, „Planeta de rouă” de Grigore Vieru, „Făt Frumos din lacrimă” după Mihai Eminescu, „Pinocchio” de G. Collodi, „Salut, copilărie” de L. Sobietsky, „Aventurile lui Căstănel” de Gh. Urschi, „Cu oalele sparte” de A.S. Puşkin, „Zborul lebedelor” de H. C. Andersen, „Norişor” de V. Sinachevici, „Fata babei şi Fata moşneagului” de I. Creangă, „Oltea” de Andrei Strâmbeanu, montat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu - creaţii de reper ale marilor realizări scenice de la noi.

Titus Jucov a decedat duminică, 17 noiembrie, la vârsta de 63 de ani. Maestrul îşi va dormi somnul de veci la Cimitirul Central din strada Armenească din Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.