Proiectul bugetului regiunii transnistrene pentru anul 2019 prevede un deficit de 1,8 miliarde de ruble. Veniturile, cu excepția fondurilor speciale, sunt planificate în sumă de peste un miliard de ruble, iar cheltuielile – 2,8 miliarde de ruble. Presa locală scrie că bugetul, ca și în anii precedenți, își păstrează orientarea socială, transmite IPN.
Autoritățile neconstituționale din stânga Nistrului promit majorări salariale pentru mai multe categorii de bugetari, creșterea unor prestații sociale, dar și finanțarea investițiilor capitale și suport pentru mediul de afaceri.
Salariile angajaților din domeniul sănătății urmează să crească prin introducerea unor plăți suplimentare pentru condiții speciale de muncă. Majorări salariale le sunt promise și angajaților structurilor de forță, dar regiilor de transport electric din Tiraspol și Bender etc.
Administrația de la Tiraspol planifică cheltuieli mai mari cu 3,5 milioane de ruble, pentru majorarea compensațiilor acordate părinților șomeri care au în grijă copii cu dizabilități. La fel, pentru 2019 sunt prevăzute 50 de milioane de ruble pentru procurarea utilajelor medicale pentru instituțiile de profil.
Valoarea fondului de dezvoltare a antreprenoriatului este de 24,2 milioane de ruble. Cât ține de fondul rutier, acesta urmează să ajungă la 190 de milioane de ruble, ceea ce reprezintă o creștere cu 32,7 de milioane în comparație cu 2018.
Proiectul bugetului pentru anul 2019 a fost aprobat de așa-zisul executiv de la Tiraspol și urmează să fie examinat în sovietul suprem.