Regina Marii Britanii îşi va sărbători cea de-a 80-a aniversare

Regina Elisabeta a II-a va marca oficial jubileul de 80 de ani pe 17 iunie, eveniment pentru care Casa Regală Britanică a pregătit o serie de evenimente, se anunţă într-un comunicat al Amnbasadei britanice la Chişinău. Regina îşi sărbătoreşte ziua de naştere de două ori - pe 21 aprilie, când este aniversarea propriu zisă, şi pe 17 iunie, când se organizează aniversarea oficială – în conformitate cu tradiţia iniţiată de Regele Edward al VII-lea la începutul secolului XX. Monarhii născuţi iarna puteau să-şi sărbătorească ziua de naştere în mod oficial pe timp de vară, organizând parade sau alte manifestaţii. Tradiţia a fost restabilită de tatăl Reginei, Regele George VI, şi este respectată până-n prezent. Colecţia Regală va organiza mai multe expoziţii ca să marcheze cei 80 de ani ai Reginei. Printre acestea se numără o colecţie de fotografii ilustrând viaţa Maiestăţii Sale, o selecţie de rochii şi bijuterii şi 10 tablouri semnate Leonardo da Vinci. Ambasadorul britanic, John Beyer, consideră că acest jubileu este special pentru cetăţenii britanici. “Sunt bucuros că Regina se simte bine şi este sănătoasă. Ea a domnit peste 50 de ani, un record înregistrat de numai cinci monarhi britanici în lunga istorie a Regatului Unit,” a spus Ambasadorul Beyer. Potrivit comunicatului, persoanele care doresc să o felicite pe Regina Elisabeta a II-a, pot să-i transmită un mesaj pe pagina oficială http://www.royal.gov.uk/ Elizabeta a II-a este fiica regelui Eduard al VI-lea şi a Elizabeth Bowes-Lyon. Ea domneşte de la 6 ferbruarie 1952, şi a fost încoronată la 2 iunie 1953. În calitate de monarh britanic, Elisabeta a II-a este, de asemenea, suverana următoarelor state: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent şi Grenadine, Antigua şi Barbuda, Belize şi Sfântul Kitts şi Nevis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.