Regim simplificat de traversare a frontierei pentru AEO

Până la finele acestui an, la postul vamal de frontieră Leușeni este testat un proiect-pilot de recunoaștere a Agenților Economici Autorizați (AEO) din UE. Vasile Șpac, inspector principal la postul vamal, a specificat într-o emisiune la Radio Moldova că  acele companii care dețin certificate AEO beneficiază de condiții de trecere rapidă a frontierei, pe o bandă specială, fiind scutite de mai multe forme de control vamal, transmite IPN.

Proiectul este derulat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, în colaborare cu Autoritatea Vamală din România. Obiectivul este de a simplifica procedura de trecere a frontierei pentru agenții economici nu doar din România, dar din orice stat-membru al UE, care dețin certificate AEO.

„În etapa ulterioară, vom lucra asupra recunoașterii reciproce a AEO între Republica Moldova și UE. Acest obiectiv este stipulat în Acordul de Asociere”, a comunicat Corneliu Croitoru, șeful Direcției organizarea controlului vamal a Serviciului Vamal.

În Republica Moldova, statutul de Agent Economic Autorizat  (AEO) a fost obținut până în prezent de 89 de companii. Acestea au dreptul să declare mărfurile cu un număr redus de controale, să beneficieze de procedura simplificată de vămuire la domiciliu (fără a prezenta mărfurile și actele de însoțire la postul vamal) și de traversarea în regim prioritar a frontierei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.