Refuzul Rusiei de a îndeplini hotărârea CEDO privind școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului constituie o violare continuă a dreptului la educație. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
Pavel Postică, director de programe al Asociației Promo-LEX, susține că de-a lungul anilor, reprezentanții Federației Ruse au promis că vor soluționa problema, dar s-a rămas doar la declarații. „Atât timp cât nu vor fi realizate acele puncte ale hotărârii, atâta timp aceasta înseamnă o violare continuă a dreptului la educație pentru acești copii”, spune directorul din cadrul Promo-LEX.
Pentru executarea hotărârii respective este nevoie de voință politică la Moscova. „Cu regret, nu există nici dorință, nici voință”, spune Pavel Postică. Potrivit lui, la moment sunt 4-5 hotărâri vizavi de locuitorii din regiunea transnistreană pe care Rusia nu le execută. „Chiar dacă numărul acesta de dosare crește, chiar dacă presiunea din partea actorilor internaționali sporește asupra autorităților Federației Ruse, cu regret, eie nu întreprind nicio măsură efectivă pentru a executa aceste hotărâri”, declară Pavel Postică.
Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, elevii cărora merg pe malul drept al Nistrului pentru a învăța într-o școală cu predare în limba română, spune că a făcut totul pentru ca statul Republica Moldova să existe și peste Nistru. „Noi n-avem siguranță. Ne simțim acolo ca o monedă de schimb. Dacă o să dorească transnistrenii să obțină ceva de la Republica Moldova, noi suntem acolo și putem fi folosiți”, spune directoarea.
În anul 2012, CEDO a declarat Federația Rusă responsabilă de încălcarea drepturilor la educație în cele opt școli cu predare în limba română din raioanele de est ale Republicii Moldova. Aceasta pentru că Rusia își menține trupele militare pe teritoriul controlat de un regim separatist, contrar voinței autorităților constituționale.