Reformele în justiție înseamnă preluarea controlului asupra domeniului, opinii

Reformele pe care fiecare guvernare vine să îl facă în sectorul justiției înseamnă, în realitate, înseamnă preluarea controlului asupra domeniului. Magistrații nu au nevoie de control politic asupra lor, ei au nevoie de lege și de independență pentru a-și face meserie. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Forum” de la postul Vocea Basarabiei de către fostul președinte al Curții Constituționale Victor Pușcaș și avocatul Victor Panțâru, transmite IPN.

„În momentul în care se enunță necesitatea unei reforme, trebuie să se enunțe, în primul rând, problemele”, spune Victor Panțâru. Potrivit avocatului, reforma administrativă în justiție s-a făcut relativ recent și acela a fost un pas greșit având în vedere că accesul către instanță s-a îngreunat.

În opinia avocatului, actualmente judecătorii au început să nu aibă încredere în organul lor de administrare care este Consiliul Superior al Magistraturii. Respectiv, judecătorii nu se simt protejați de CSM, lucru considerat negativ.

Fostul președinte al Curții Constituționale Victor Pușcaș susține că în Republica Moldova se formează opinia publică referitor la justiție în jurul unor dosare de rezonanță care se referă la sume mare de bani, în care sunt implicate televiziuni, troli etc. care se năpustesc asupra judecătorilor. În plus, ar exista și justiție televizată. Victor Pușcaș spune că în Republica Moldova aproximativ 20% din populație crede în justiție, în timp ce în statele europene, gradul de încredere este, în medie, de 4,5%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.