Reformarea instituţională este unicul mod de accedere a R. Moldova în Uniunea Europeană, liderul MAE

Reformarea instituţională este unicul mod de accedere a R. Moldova în Uniunea Europeană. Integrarea în UE nu este altceva decât reformarea instituţiilor guvernamentale, construirea unui stat de drept şi promovarea reformelor economice şi sociale, care să motiveze forţa de muncă să activeze în ţară şi nu peste hotare. De această părere este Anatol Petrencu, preşedinte al Mişcării Acţiunea Europeană (MAE). Declaraţia a fost făcută duminică, 14 decembrie, în debutul conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul: „Republica Moldova şi perspectivele integrării în Uniunea Europeană”. Potrivit preşedintelui MAE, care şi-a asumat organizarea evenimentului, scopul conferinţei a constat „în formularea unor recomandări adresate societăţii civile şi partidelor politice, pentru a se depăşi starea de stagnare în care se află actualmente Republica Moldova”. „Integrarea în Uniunea Europeană este un proces individual, în care sunt importante eforturile şi hotărârea de care dă dovadă clasa politică”, a declarat Filip Teodorescu, ambasadorul României în Republica Moldova, invitat la lucrările conferinţei. Integrarea României în UE a reprezentat o etapă nouă în relaţiile dintre România şi Moldova. Noile avantajele economice şi politice de care se bucură România au apropiat economic cele două ţări, la ora actuală România fiind principala ţară de export pentru produsele moldoveneşti, a adăugat oficialul român. În opinia europarlamentarului Cristian Silviu Buşoi, Moldova nu trebuie să-şi pună problema asocierii cu un grup de state pentru aderarea la Uniunea Europeană. „ Nu cred că Republica Moldova a fost neapărat asociată ţărilor Balcanilor de Vest în ce priveşte integrarea în UE. În orice caz, Uniunea Europeană încearcă să discute, din ce în ce mai mult, cazuri individuale, dacă anumite ţări care şi-au stabilit vocaţia europeană îndeplinesc sau nu criteriile de aderare.” Influenţa pe care Rusia o determină asupra clasei politice moldoveneşti împiedică Republica Moldova să-şi asume destinul european, a afirmat Vitalia Pavlicenco, preşedintele Partidului Naţional Liberal. În acest sens acordul cu UE, semnat de comunişti în februarie 2005, a fost doar o mişcare ipocrită prin care aceştia au evitat o revoluţie oranj, a mai spus Pavlicenco. „Comuniştii prin esenţa lor totalitară nu pot fi proeuropeni. În plus, Rusia nu le permite să se regăsească în aceiaşi uniune politică cu România, pentru că aceasta reprezintă pentru ruşi o unificare de facto”, a declarat deputatul naţional-liberal. Vitalia Pavlicenco este de părere că România trebuie să fie şi este avocatul firesc al Republicii Moldova în pe drumul integrării acesteia în UE. „Din păcate România este captiva sindromului „neamestecului în afacerile interne ale Republicii Moldova.” a adăugat parlamentarul. În finalul conferinţei Anatol Petrencu a subliniat miza alegerilor parlamentare din 2009 pentru vocaţia europeană a Republicii Moldova. „Guvernarea comunistă prin codul genetic de care dispune nu este capabilă să realizeze reformele necesare. Este imposibil să te integrezi în UE şi să duci ostentativ o politică antiromânească, aşa cum face actuala guvernare”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.