Reforma instituţiei avocaturii a obţinut acceptul guvernului
Cabinetul de Miniştri a aprobat proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte normative care se referă la reformarea instituţiei avocaturii, elaborat de Ministerul Justiţiei (MJ), transmite Info-Prim Neo, cu referire la surse din minister.
Proiectul de Lege prevede modificarea conceptului instituţiei avocaturii prin crearea unei structuri organizatorice prin instituirea a 5 barouri de avocaţi regionale, stabilirea unor noi rigori de acces în profesie, reprezentare în instanţă. A fost precizat statutul avocatului stagiar şi au fost modificate mecanismele de sancţionare disciplinară şi normele referitoare la instruirea continuă a avocaţilor. În context, au fost elaborate un şir de amendamente la Codul de procedură civilă şi Codul contravenţional.
Proiectul de lege urmăreşte consolidarea instituţiei avocaturii, prin revizuirea Legii nr. 1260-XV cu privire la avocatură şi altor acte normative (Codul de procedură civilă, Codul contravenţional), întru schimbarea viziunii de ansamblu asupra rolului avocaturii şi a organizării profesiei de avocat. La elaborarea propunerilor de modificare a legislaţiei s-a ţinut cont de Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat, care stabileşte principiile de exercitare a profesiei într-un stat de drept, precum şi de recomandările Consiliului Europei formulate în expertizele asupra Legii cu privire la avocatură.
În acelaşi context, având în vedere apariţia în ultima perioadă în mass-media a unor speculaţii ale unor organizaţii neguvernamentale referitoare la pretinse amendamente preconizate de MJ la Legea cu privire la avocatură, ministerul precizează că acestea sunt neîntemeiate, nefiind bazate pe proiectul de lege aprobat de Guvern şi dezinformează opinia publică privind reforma instituţiei avocaturii.
Ministerul Justiţiei a elaborat amendamente la Legea cu privire la avocatură împreună cu un grup de lucru format din reprezentanţi ai Baroului Avocaţilor din Moldova, Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, Biroului asociat de avocaţi „Avocaţii publici” şi Programului Drept al Fundaţiei Soros - Moldova, Misiunii Norvegiene de Experţi pentru Supremaţia Legii în Moldova (NORLAM), după o analiză a cadrului normativ şi identificarea domeniilor problematice ce afectează instituţia avocaturii.