Referendumurile din Găgăuzia se desfăşoară fără incidente

În dimineaţa zilei de 2 februarie pe teritoriul autonomiei găgăuze a început votul în cadrul a două referendumuri, pe care autorităţile Republicii Moldova le-au declarat ilegale. Preşedintele CEC din Găgăuzia, Valentina Lisnic, a relatat pentru IPN, că primele ore de vot au trecut într-o atmosferă liniştită şi fără incidente, iar rata de participare la ora 9 a fost de 3,8%, transmite IPN.

În total în listele electorale din autonomie au fost incluse 90 924 de persoane. Potrivit noilor reguli adoptate de Adunarea Populară a Găgăuziei în urmă cu două săptămâni, pentru validarea referendumurilor pragul electoral de participare a fost redus de la 50% +1 vot la 33%.

Mersul referendumurilor este urmărit de 275 de observatori, în principal reprezentanţi ai partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti. Observatorii internaţionali în secţiile de votare lipsesc. Potrivit unor informaţii, pentru monitorizarea plebiscitelor CEC-ul găgăuz a înregistrat grupul de observatori din partea organizaţiei neguvernamentale din Federaţia Rusă CIS-EMO. Cu toate acestea, pe 30 ianuarie microbuzul în care se aflau reprezentanţii ruşi a fost oprit la punctul de trecere Palanca şi observatorilor li s-a refuzat intrarea în Moldova.

În ajunul votării serviciul de presă al başcanului a difuzat o informaţie, potrivit căreia şi-a exprimat dorinţa de a participa în calitate de observator la plebiscite deputatul Dumei de Stat a Federaţiei Ruse Roman Hudeakov. Cu toate acestea despre sosirea reprezentantului rus pe teritoriul Găgăuziei nimic nu s-a anunţat.

Reamintim că pe 2 februarie locuitorii autonomiei Găgăuze participă la două referendumuri. Primul referendum poartă un caracter consultativ şi este menit să afle atitudinea oamenilor faţă vectorul european şi pro-rus de dezvoltare a Republicii Moldova. Al doilea referendum este unul legislativ şi are menirea să obţină aprobarea locuitorilor regiunii în problema dreptului Găgăuziei la autodeterminare în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea. Ambele plebiscite au fost recunoscute ilegale de instanţa de la Comrat. Şi primele persoane în stat au declarat ilegale acţiunile organizatorilor referendumurilor. Conducerea Găgăuziei, la rândul său, insistă asupra legalităţii acţiunilor sale, subliniind că instanţa de judecată de la Comrat nu a pronunţat o decizie finală cu privire la aceste referendumuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.