Referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care se va desfășura în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din acest an, va fi constituțional, a precizat președintele Parlamentului, Igor Grosu. Potrivit lui, va are fi exercițiul democratic suprem, prin care va fi închisă odată pentru totdeauna această polemică cu privire la vectorul extern al țării, transmite IPN.
„Este un exercițiu democratic și este momentul în care toți cetățenii cu drept de vot să vină să spună dacă sunt pentru integrarea europeană sau să spună altfel. Ar fi exercițiul democratic suprem, prin care va fi închisă odată pentru totdeauna această polemică. Și da, să introducem acest lucru în Constituție. Să fie un referendum constituțional”, a declarat șeful legislativului în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” la JurnalTV.
Juriștii analizează toate opțiunile calendaristice, ca să se încadreze toate etapele prevăzute de lege pentru declanșarea referendumului constituțional.
În contextul referendumului, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că inițial guvernarea a anunțat că referendumul va fi unul consultativ, însă apoi spun că acesta va fi constituțional. Potrivit lui, acest fapt înseamnă modificarea Constituției, prin stipularea în legea supremă a „integrării europene”. În opinia sa, este o greșeală din mai multe considerente, inclusiv pentru că integrarea în UE presupune limitarea suveranității Republicii Moldova.
„Eu consider că nu este prioritate pentru Republica Moldova la această etapă, chiar țări care au devenit membre UE au făcut referendumuri după ce au finalizat toate procedurile de aderare și la final au organizat un referendum”, consideră socialistul. El crede că guvernarea intenționează să organizeze referendumul odată cu alegerile prezidențiale pe motiv că a înțeles că va pierde aceste alegeri.
La sfârșitul lunii decembrie, atunci când a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat prezidențial, Maia Sandu a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum în cadrul căruia cetățenii să se pronunțe asupra opțiunii de aderare a țării la Uniunea Europeană.