Referendumul consultativ privind numărul de deputați și posibilitatea retragerii mandatului de parlamentar, care va avea loc pe 24 februarie, odată cu alegerile parlamentare, a fost inițiat intenționat pentru a pune alegătorii în încurcătură. Această opinie a fost exprimată la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.
Deputatul socialist Vladimir Țurcan susține că și Curtea Constituțională a menționat că aceste două procese electorale nu trebuie combinate. „Alegerile constituie chestiunea de bază și, de aceea, oamenii trebuie să-și ațintească atenția doar asupra celor două buletine – lista partidelor și candidatul pe circumscripție”, spune parlamentarul.
În ceea ce privește candidații independenți, Vladimir Țurcan este de părere că aceștia, în mare parte, vor fi înaintați, neoficial, din partea puterii. Socialistul spune că, judecând după pretendenții care și-au anunțat intenția de a candida independent, se poate deduce că aceștia vor fi un gen de „cal troian”, iar alegătorii trebuie să fie vigilenți. „Poziția noastră este clară: nu avem ce ascunde de oameni, nu ne este rușine să spunem că acesta este candidatul nostru și el merge în alegeri pe listele noastre”, a declarat deputatul.
Juristul Pavel Midrigan consideră că sistemul electoral mixt a fost o greșeală. Potrivit lui, o asemenea reformă nu trebuia făcută cu un an înainte de alegeri. Juristul consideră că în spatele candidaților independenți, la fel, vor fi partide politice. „Ei sunt necesari ca o mașină de votat și va fi folosită autoritatea lor pentru că în Moldova autoritatea își joacă rolul ei”, spune Pavel Midrigan.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 24 februarie.