Referendum la mijloc de iunie

Locuitorii comunei Selişte, raionul Orhei, vor fi aşteptaţi la urne, la referendum local de revocare a primarului. Plebiscitul va avea loc pe 15 iunie. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 30 aprilie, în cadrul şedinţei Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al comisiei, revocarea din funcţie a primarului Vasile Scripnic a fost iniţiată de către un grup de cetăţeni din această localitate.CEC a constituit circumscripţia electorală comunală Selişte şi a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a referendumului local din 15 iunie.

Autorităţile locale din Selişte şi partidele reprezentate în Parlament vor înainta candidaturile lor în componenţa Consiliului electoral al circumscripţiei electorale comunale Selişte, iar primăria din localitate va asigura întocmirea listelor electorale de bază pentru desfăşurarea plebiscitului.

Anterior, CEC a stabilit data de 11 mai curent pentru desfăşurarea unui referendum local în comuna Cneazevca din raionul Leova, în cadrul căruia locuitorii vor decide asupra revocării din funcţie a primarului din localitate. În aceiaşi zi, se vor desfăşura şi alegeri locale noi privind alegerea Consiliului comunal Cealâc din raionul Taraclia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.