Referendum în toamnă şi Acordul de constituire a majorităţii parlamentare mâine sau poimâine

A fost încheiată o nouă rundă de negocieri pentru constituirea majorităţii parlamentare. Liderii celor 3 partide pro-europene, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal, au decis că în toamnă va fi organizat un referendum pentru modificarea Constituţiei în ceea ce ţine de alegerea preşedintelui ţării. Politicienii au mai spus că Acordul de constituire a coaliţiei de guvernământ ar putea fi semnat mâine sau poimâine (17 sau 18 iulie), transmite IPN.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat jurnaliştilor „suntem chiar pe ultima sută de metri, cred că până la sfârşitul acestei săptămâni vom avea Acordul de constituire semnat, cu toate elementele necesare, inclusiv cum funcţionează majoritatea parlamentară, cum vom alege preşedintele, care sunt responsabilităţile etc”. Politicianul a spus că pentru a rezolva problema alegerii preşedintelui, va fi organizat un referendum constituţional în toamnă în vederea modificării Constituţiei în aşa fel încât preşedintele să fie ales în 3 paşi: cu 61 de mandate, dacă nu se reuşeşte, atunci cu 57 de mandate, şi ulterior, dacă tot nu se va reuşi, atunci cu 51 de mandate.

Liderul PDM, Marian Lupu, a spus cu satisfacţie că la runda de negocieri de astăzi politicienii au reuşit să avanseze. „Lucrurile demonstrează că suntem pe calea cea bună, ziua de azi mi-a demonstrat că termenul stabilit pentru semnarea acordului şi învestirea Guvernului va fi atins. Se discută absolut toate elementele care ţin de mecanismul actului de guvernare, de responsabilitatea comună. Mă bucur să constat că din partea tuturor participanţilor se încearcă depăşirea lucrurilor din trecut. Mai avem de lucrat la multe capitole”, a spus Marian Lupu, adăugând că în ceea ce ţine de partajarea ministerelor toţi au acceptat să meargă de la varianta zero.

Mihai Ghimpu, liderul PL, a spus că negocierile au decurs bine. „Sper ca acordul să fie semnat mâine sau poimâine. Despre partajarea ministerelor s-a discutat superficial. Cred că azi se finalizează acordul şi pe urmă vedem mai departe. Numărul de ministere le vor reveni partidelor pornind de la puterea încredinţată de alegători. Am discutat puţin şi în ceea ce ţine de procuror. Urmează să consultăm partenerii europeni”, a menţionat politicianul.

Negocierile dintre cele 3 partide decurg de la începutul lunii curente. Formaţiunile şi-au propus să învestească un nou guvern până la finele lunii curente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.